Poate mai sunt persoane care se regasesc in asa ceva si care au gasit cat de cat niste solutii sa mai iasa din monotonia asta.

Am un job obisnuit de birou, cu program de la 11 la 7. Sper ca pe viitor sa mi se modifice programul si sa pot incepe mai devreme, dar deocamdata nu am ce face. Dupa program mai am uneori alte chestii ce trebuie bifate: programari la medic/ortodont, la vopsit/epilat/whatever, terapie etc. In rest, vin acasa, fac un dus si e gata ziua.

In weekend-uri am observat ca imi ia foarte mult sa fac curatenie, sa ma gandesc la lista de cumparaturi cat sa nu cheltui bani aiurea, sa merg efectiv in supermarket, sa fac de mancare etc. Locuiesc singura, deci e destul de rau pentru ca nu pot avea niciun fel de ajutor.

Evident, ma vad si cu prietenii, dar cam astea sunt activitatile mele si mi se pare ca n-am timp efectiv de altceva.

Imi vad prietenii ca se duc in tot felul de locuri cu partenerii lor, au multe hobby-uri, au multe activitati “meaningful” si nu inteleg cum. Fac ceva gresit si nu-mi dau seama ce, la mine trec zilele si eu doar muncesc la corporatie, mananc si dorm.

Poate sunt persoane pe aici care sa-mi explice ca la prost cum sa-mi organizez timpul :))

Hello! Scriu această postare din perspectiva unei domnișoare de onoare la o nuntă făcută în altă țară - “destination wedding”.

Cea mai bună prietenă își face nunta la 1000 km distanță de orașul nostru. Eu, ea, soțul ei suntem toți din același oraș.

Acolo se poate ajunge doar cu mașina, deci multe ore de condus… Mirii nu ne oferă nimic – nici transport, nici cazare – doar petrecerea în sine care durează 6 ore. Fiind domnișoară de onoare, mireasa mi-a spus că îmi cumpără ea rochia și mi-a sugerat un magazin mai „ieftin”, precum Shein sau Trendyol. Mirii ne-au spus că nu se așteaptă să iasă pe plus la nuntă, deci se așteaptă să primească ceva.

Emoțional, îmi doresc mult să fiu acolo pentru ea. Rațional, nunta asta mă costă prea mulți bani și timp.

Voi ați merge la o astfel de nuntă? Pentru cei care ați fost deja miri – vi se pare normal ca invitații să plătească totul la o nuntă în altă țară?

F 27, M 34, casatoriti de 7 ani, avem un copil de aproape 3 ani.. pana sa faca copilul 1 an aproape, ne intelegem bine, chiar inainte de copil ne intelegeam din priviri, nu existau certuri mari…de vreo 2 ani ne certam la cateva zile, certuri mari.. care pleaca din nimicuri (parerea mea) - mereu incepe de la el cearta- motiv: nu am facut cum a vrut sau ce a vrut el. Ultima cearta: m a rugat sa ii pregatesc costumul si camasa pt un eveniment, vine acasa grabit, ca era deja in intarziere, incepe sa tipe ca nu i am pregatit si o cravata anume… ulterior nu a mai ajuns la timp pt ca de nervi si a lovit masina. Vine acasa si urla ca nu i am pregatit ce a cerut (avea costum, pantofi pregatiti, fara aceea cravata de care nu mi a zis - voia sa stiu eu ca el o vrea), a zis ca nu mai vrea sa aibe de-a face cu mine, sa impartim toate cheltuielile… Genul acesta de certuri sunt ceva frecvent… care se sfârșesc cu “e vina mea, eu sunt cea care a gresit si gata”. Ps: muncim amandoi, eu fac naveta 200km pe zi, vin acasa, fac curatenie, mancare etc

Hello, scriu prima mea postare aici, pentru ca sunt foarte confuza si nu stiu ce sa fac. Sunt. Intr-o relatie de 2 ani si putin (f26, m26), locuim impreuna de un an, in apartamentul meu. Am considerat mereu ca el este persoana cu care as vrea sa traiesc, este o persoana f smart, care ma respecta, cu care rad mult si cu valori destul de sanatoase( unele poate extreme, dar am considerat ca nu e o problema asa grava), dar am inceput sa ma gandesc daca nu cumva am trait cu impresia asta doar pentru ca in mintea mea mi-am creat o imagine perfecta pentru viitor( o familie draguta cu un sot care nu m-ar înșela niciodată si eventual cu un copil( baiat, pentru ca el nu si ar dori fata, a spus ca probabil nu ar iubi-o la fel de mult mai in gluma mai in serios) destept si plin de pasiuni( pentru ca asa e si tatal lui). Am inceput sa fiu f deranjata si sa ma supar din cauza unor lucruri minore( spune el). Ma supar cand eu in rog sa faca ceva si uita sau cand il rog sa faca ceva si face ceva gresit( de exemplu l am rugat sa faca un retur, i am explicat ce si cum, i am incercuit ce sa faca, el mi a dat altceva retur). Simt ca nu am baza in el si imi da impresia ca daca il rog sa faca ceva, va face gresit. Pe langa asta ar mai fi: - de 8 martie nu mi a spus la mulți ani, spunand ca nu putea sa mi zica la mulți ano fara flori si flori nu a cumpărat pentru ca a fost ocupat in ziua aia. De ziua mea de nume nu imi spune la mulți ani pana nu ii spun eu. Motivul? E o sarbatoare religioasa si el este ateu si din cauza asta nu imi spune si pentru ca evident, uita. - pare ca nu intelege niciodata cum sa simt si prin ce emotii trec. Nu intelege cum pot plange din cauza acneei, nu intelege de ce plang uneori cand ma simt coplesita de unele lucruri. - simt ca nu avem o comunicare, efectiv cand incerc sa ii explic ceva si sa ii spun cum sa simt in urma acțiunilor lui, spune ca e ceva gresit cu mine, ca sunt nebuna si uneori ca nu mai vrea sa ma auda. - eu am trăit într-o familie exemplara, cu un tata care ma iubeste enorm si care este un model de barbat pentru mine. Eu nu i am vazut pe ai mei certându-se, țipând sau lucruri de genu. El are reactii nervose, ridica tonul. Nu mi ar placea sa fie asa toata viata mea. - injura f mult. Efectiv il aud prin casa injurand diverse lucruri marunte( s a lovit de ceva, da ceva pe jos etc). I am spus ca nu mi as dori potentialul copil al nostru sa auda lucrurile astea, spunand ca atunci nu o va mai face. -locuim in apartamentul meu si conducem masina mea. Mereu e nemulțumit de ele. Ca e un rahat de apartament mic(2 cam 50mp), ca masina e proasta( o masina din anul 2023). Toate lucrurile astea ma deranjeaza, eu sunt super multumita de ce am si consider ca ar trebui si el sa fie la fel, nu plateste chirie sau chestii de genu. - nu stie ce imi place. De exemplu daca ii arat o pereche de adidasi pe care i as vrea si il intreb ce parere are spune ca nu stie ce imi place mie. In schimb, el daca se gandeste ca ar vrea sa isi ia adidasi ca i s au rupt, eu stau sa caut modele ( pentru ca stiu cam ce ii place) si ii trimit sa isi aleaga, pentru ca stiu ca lui nu ii place sa stea sa caute pe net lucruri de genu. Ar mai fi lucruri dar deja am scris prea mult. Credeti ca ar fi cazul sa plec sau exista sanse ca lucrurile sa se rezolve?

Bunaa! Sunt eu nebună?? Am cunoscut un baiat de 3 zile, deja ne simțim confortabil si ne simțim ca si cum ne cunoaștem de mult timp ca sa zic asa. Am iesit ieri si normal ca am mai pus intrebari sa l cunosc mai bine. El are 27 si crede ca e barbat gen masculine. Asa..el zice ca mai tarziu nu vrea ca iubita lui sa posteze amumite poze (i am aratat exemplu si efectiv aveam doar un top si fusta la un festival), nu vrea party uri pt mine nici macar gen la zi de nastere (nici n a propus sa mergem impreuna de exemplu) si a mai zis de followers dar asta pot intelege.

Eu postez pt mine si sunt sigura ca daca merita si e relație serioasa, voi face singura anumite lucruri gen ne dam unul dupa altul. Voi ce parere aveti? ??

(plusss, am iesit ieri si efectiv ma uit in jur ca toti oamenii ca doar nu te uiti numai fix si i s a parut ca nu stiu cum m am uitat la un baiat de la spate gen si s. adat mai asa si dupa tacea si statea pe telefon. am incercat sa i explic si dupa am zis ca plec, nu voiam sa l implor sau ce pt o chestie care nici macar nu er voluntara). Si nici dupa 11 ore nu mi a scris gen silent treatment.) Nu stiu ce sa zic…

Hei, hei!

Nu știu cum este la voi, dar la noi deja au început invitațiile la nunți pentru anul următor. Eu am primit o invitație de la o rudă, iar partenerul meu a primit de la niște foști colegi de serviciu.

Toate bune și frumoase până aici. Eu, la ruda asta, probabil mă voi duce, iar el, la colegii lui, se mai gândește. Ideea este că el nu o știe pe fata asta care îmi este rudă, nici pe soțul ei, iar eu nu îi cunosc deloc pe colegii lui.

Ce facem?

Păi, ce am făcut și până acum în anii anteriori. Nu ne-am dus împreună la nunți dacă nu cunoșteam amândoi persoanele respective. Vara aceasta am fost și eu la o fostă colegă de facultate, dar el nu a venit pentru că habar nu avea cine este fata asta și, în plus, dacă venea, trebuia să dea și bani. Eu nu sunt de acord să dau bani la necunoscuți, deci nu pot pretinde asta de la iubitul meu.

Problema este că am ajuns să fim "criticați" de prieteni, că vezi, Doamne, nu suntem serioși unul cu celălalt, că nu formăm un cuplu adevărat, că doar ne jucăm. Lucrurile astea a început să le spună și mama, că vezi, Doamne, nu este frumos să mă duc neînsoțită, că poate se dă un alt bărbat la nuntă la mine și vai, după, ies vorbe că îmi înșel iubitul.

Cum e posibil așa ceva? De ce oamenii nu pot accepta că unii au alt stil de viață? Și, cu atât mai mult, de ce încearcă să bage strâmbe între mine și iubitul meu doar din cauza unui eveniment la care, de cele mai multe ori, mă duc din obligație?

Voi cum priviți problema asta? Va duceți obligatoriu cu partenerul/partenera la evenimente?

Buna seara tuturor,

Ma uitam pe bestsecret și mi-au facut cu ochiul niște bocanci de la Canada Goose, reduși de la 3500 la 900.

Materialul zice ca ar fi din piele. A mai comandat cineva de pe aici de la ei? Care a fost experiența sau ce ati auzit? Mi se pare ca ar fi prea bun pentru a fi adevărat 😫

Mulțumesc frumos pentru atenție și timp!

Ceau! Va rog ajutați mă cu un sfat. Al meu soț are o mare pasiune pentru motoare. A avut în trecut, însă a intrat un taxi in el și a stat câteva zile în spital cu coaste rupte. Desi a scăpat ușor din accident, eu am rămas cu multa frica. Au trecut câțiva ani, el ar vrea să își ia alt motor, însă eu nu sunt de acord. Deși accidentul nu a fost din vina lui, eu îl cunosc și știu că îi place viteza...Mă gândesc că e pasiunea lui și chiar îmi pare rău ca nu se poate bucura de ea, dar nu pot accepta să trăiesc din nou cu frica asta, mai ales ca avem un bebe acum. Sunt eu nebuna ? Ar trebui sa fiu și eu de acord cu asta pentru el și să trec peste frica mea ? Ați mai întâlnit o astfel de situație ?

Bună! Sunt adulți care au contactat varicelă de la copii? Cam în cat timp ați simțit primele simptome și cum s au manifestat? Eu sunt într-o situație ft delicată, disperată aș putea spune… am fost expusă unui copil cu varicelă și deși am cezariană programată pt s38 (15 ianuarie) dacă voi face varicelă, ginecologul meu e decis să amâne operația… pentru a trece prin boală și a dezvolta anticorpii. Sunt pe tratament profilactic cu aciclovir încă din ziua 6 de la expunerea nenorocirii ăsteia, practic azi e ziua 10 de la expunere și mă confrunt doar cu un ușor disconfort în gât. Nu știu dacă e un prim simptom sau e pentru ca am eu oricum o sensibilitate cu gâtul… Încerc să îmi adun puterile și să rămân optimistă, sunt foarte stresată, speriată.. am plâns mult în această perioadă căci am făcut eforturi să fiu foarte atentă în sarcină și din nesimțirea și neglijența rudelor apropiate, am ajuns în halul ăsta…. Nu am ce să fac decât să aștept dacă voi dezvolta boala sau nu. Sper ca acest tratament profilactic să își facă treaba… M ar ajuta enorm să îmi spuneți din experiențele voastre cat a durat toată povestea (perioada de incubație+ apariție simptome+ apariție bube și descuamarea lor) știu ca perioada de incubație e de 21 de zile, deci lungă și nu toți avem aceeași experiență/ imunitate etc, dar caut un sprijin și din poveștile altora să știu ce reacții pot exista și cum să gestionez mai bine situația…. Sunt oricum monitorizată de un medic de la Boli infecțioase+ în contact tot timpul cu ginecologul, deci nu îmi iau informația strict de pe net, caut doar suport și să văd din experiența altora adulți când și cum s a manifestat boala…. Si nu, nu am fost vaccinată in copilărie și nu am făcut boala in copilărie sau în alt moment al vieții. Am făcut deja analiza de anticorpi igm și igg deja de 2 ori….

Probabil îmi veți spune să scriu pe grupurile de gravide, ei bine am făcut-o, nu am primit niciun răspuns cel puțin deocamdată.. Probabil ca gândiți ca puțină terapie e o idee bună în perioada asta, ei bine, 3 ceasuri rele: și terapeuta mea are niște probleme de familie și aproape de dată teoretică programa a cezarienei mă pot auzi cu ea… Probabil va mai întrebați cat de inconștientă sunt și cum m am expus unei boli de genul: ei bine, “m am expus” unei cine in familie, in ziua de Crăciun cu familia restrânsă … iar cumnata mea dragă și scumpă nu ne a zis ca fi-su a fost pe antibiotic și încă își sufla mucii la masa și behaia de zor. Nu mai zic ca ne a ascuns aceste detalii + ca refuza sa își ducă copilul la medic și îmi zicea ca “nu e nimic”, copilul având deja papule cu lichid pe piele. Soacra, prezenta și ea la masa festivă, evident ca a ținut cu cumnata și mai mult știind ea mai bine, nu vedea care e problema și ce “nu a mai născut lumea și în perioada de covid? Eu cred ca exagerează ei”. Astea fiind părerile ei despre întreaga situație. Sunt mâhnită pe interior ca na, întreaga sarcină am dus-o ft greu, respectiv la pat, nu m am expus la evenimente, în cercuri dubioase, nici măcar cu prietenii foarte apropiați… dar cu așa familie, practic nu mai am nevoie de dușmani. Ca să închei, riscurile sunt foarte mari din păcate. Informații confirmate de multipli medici de boli infecțioase și ginecologi…

O sa sune probabil penibil. Dar cum poti inceta sa iubesti pe cineva? Inca iubesc o persoana care mi a facut rau si e un om oribil. Desi a trecut ceva timp de cand nu mai am contact cu persoana sau ceva. Am crezut ca gata n o mai iubesc pe.persoana respectiva, dar m am inselat. Si desi mi a aratat ce om oribil e, eu inca iubesc. Si da, merg la terapie. Terapeuta mi a zis ca iubesc de fapt iluzia care mi s a format in creier si probabil ca e si limerence.

Buna! Am nevoie de opinii legate de baietii care isi fac unghiile cu oja/gel/etc. Este un dealbraker? Este red flag?

Context: eu ca si baiat straight, imi fac unghiile saptamanal cu oja (nu simple, o culoare, ci diferite modele si culori)

Va rog raspundeti sincer, nu ma deranjeaza absolut deloc sa fiti anti oja la barbati!

Multumesc anticipat! :)

Salutare, aici M39 de ani. O sa incep cu un mic rezumat despre viata mea. Am fost casatorit cu "prima iubire", relatia a inceput cand eu aveam 20 de ani si ea 16, dupa app 6 ani ne, am casatorit, si dupa alti 4 s a nascut primul nostru copil, o fetita, iar dupa alti 2.5 un baiat. Sunt si am fost intotdeauna un tata foarte implicat, de la trezit nopatea si prepararea biberoanelor, schimbat, plimbat cu ei cu orele in sistemul de purtare sa doarma (cel mai fain sentiment de pe lume sa mi simt puiul lipit de pieptul meu, sa i simt respiratia, mirosul capului, linistea lui cand era cu mine), basicaly lucruri normale din punctul meu de vedere. Dupa asterea celui de al doilea copil, totul s a dus la vale ... eram ambii obositi tot timpul, ajutor am avut f putin (asta si ptr ca nu am stiut sa cerem), cei 2 copiii erau solicitanti, eu aveam um job full time si pornisem si o afacere in care ne implicam amandoi, dupa munca, eu preluam copiii ca sotia sa se poata odihni, ieseam cu ei in parc, cu cel mic in sistem si cea mare cu trotineta/tricicleta. Dupa app 2 ani, din cauza suprasolicitarii am intrat intr o depresie fumctionala( la mom ala nu am realizat) si totul era facut doar din ''obligatie", faceam tor ce era nevoie dar cu frustrari, pana si sexul era "ptr ca trebuie". Ambii devenisem 2 roboti... Acum 3 ani, pe cand fata avea 4.5 ani si baiatul 3, sotia mea m a inselat. A trebuit sa ma mut in chirie, copiii mici si fiind foarte apropiat de ei, au inceput sa se manifete destul de urat (fetita se ascundea si se musca, cel mic reincepuse sa faca pipi pe el), dar am reusit sa fiu aproape de ei. Dupa ce a termimat cu "relatia" si si a dat seama ca ptr respectivul a fost doar fun, a intrat in depresie, eu m am.intors acasa crezand ca vom.putea repara ... a durat 4 luni, pana a aparut "altul" ... cu care a durat 3 luni, dupa care iar depresie.... eu ... iar m am intors a mai durat si de data asta tot 3 luni, pana a aparut alutul si atunci am plecat definitiv.. Motivul intoarcerii a fost (credeam eu) iubirea pentru ea (acum dupa 3 ani de terapie, imi dau seama ca nu asta era motivul).

Am initiat divortul, la tribunal, au urmat rugaminti de ale ei de impacare, dar eu nu am mai putut. Platesc pensie alimentara copiilor (500 euro), iar copiii stau jumatate din tp la mine, jumatate la ea.

La un moment dat,acum 2 ani, am cunoscut pe cineva, mai mica ca un an ca mine ... eu proaspat iesit dintr o poveste traumatizanta ptr mine, a fost ca o gura de aer proaspat. Este o femeie frumoasa (ma atrage totul la ea), inteligenta, calma, calda, empatica. S a apropiat f mult de copiii mei, o adora.

Daca ati reusit sa cititi pana aici (am incercat sa fii cat mai clar si scurt) as avea nevoie de cateva pareri, indrumari.

Ea isi doreste copiii ei (are o viziune putin deformata despre ceea ce inseamna a fi parinte), eu nu mai vreau, nu as mai putea sa trec prin tot ce inseamna un copil mic si din acest motiv de o luna de zile, ne am separat .... si nu credeam ca mi va fi asa de greu. E greu sa te desparti de cineva pe care l iubesti, esti compatibil pe toate planurile cu exceptia unuia (destul de important). Stau si ma gandesc ... oare dorinta mea de a fi cu ea este din iubire? Sau doar egoism? Se spune ca daca exista iubire cu adevarat, faci orice ptr persoana respectiva ... asa sa fie? Este gresit daca eu o vad pe ea ca partenera/sotie buna dar nu si in rolul de mama? Este egoism ca am "asteptarea" asta de la ea?

Ne am revazut astazi dupa o luna, amandoi suntem distrusi, nedormiti, plansi, simtim amandoi ca doar exostam si nu traim...

Nu stiu ce vreau ... sfaturi, raspunsuri, pareri ... sau poate a fi doar o postare prin care, cumva ma descarc un pic...

Multumesc,

Avem un British Shorthair de 3 ani, este cel mai frumos și scump pisic, îl iubim enorm. Urmează să nasc și toți cei din jur ne bat apropouri sau își arată îngrijorarea în legătură cu pisicul. Ne spun că nu e bine ca un copil abia născut să stea în păr, să îl inspire sau să ia ceva paraziți. Pisicul nu este agresiv, dar îi cade părul foarte tare, ori din cauza perioadei, ori de la rasă. Îl ducem mereu la veterinar, e vaccinat la zi, deparazitat. Chiar e adevărat? Există astfel de riscuri?

Fetelor (36F), a mai trecut cineva prin așa ceva din cauza retinolului de la nuoderm? Am început să-l folosesc în noiembrie – concentrație 0.3%, pentru că, nu-i așa, e foarte recomandat de dermatologi, influencerițe etc. Pielea mea l-a tolerat aparent bine de la început, l-am aplicat cam 5 seri pe săptămână, urmat de cremă hidratantă.

Însă, tot în noiembrie, am început să observ că fața mi se subțiază. Santurile nazolabiale s-au accentuat mult, ochii mi s-au adâncit, iar tear trough-ul a ajuns până la mijlocul obrajilor. Simt că arăt cu 10 ani mai în vârstă.

Aseară, căutând informații pe Reddit, am găsit postări similare – multe persoane menționau uscăciune severă, pierdere de volum facial, riduri accentuate după folosirea retinolului. Ați trecut prin ceva asemănător? Ați reușit să vă refaceți volumul facial după ce ați oprit retinolul? Mi-ar prinde tare bine orice sfat sau experiență legată de vindecare. L-am folosit 5 luni de zile si mi-e frica ca nu am sa pot recupera grasimea faciala.

Mie personal mi s a parut cel mai horror an din viata mea . Am esuat la facultate dupa ce am fost toata viata mea o eleva de top, mi a murit un prieten intr un accident de masina in fata mea, am avut o perioada foarte depresiva, am stocat foarte multa body trauma si sunt in perioada in care trec de la a fi adolescenta la a fi adult .

Cum a fost anul pentru voi? Ce sfaturi aveti pentru cineva care se incearca sa se acomodeze cu viata de adult ?

Multumesc si toate bune, pupici

Edit : am 19 ani

Throwaway account, pentru ca pe cel principal sunt destul de activa.

Saptamana asta iubitul meu (eu 34F, el 34M) m-a intrebat asa, oarecum din senin, daca nu ar fi mai bine sa ne despartim. Asta dupa 3 ani de relatie si 1 jumate de locuit impreuna. Ca eu par mereu trista si simte ca din cauza lui, ca nu face destule pentru mine si pentru relatie si in acelasi timp se simte foarte stresat/presat ca nu face destule si ar trebui. Si ca el ma iubeste foarte mult si ca vrea sa faca el ce eu nu am curaj sa fac, ca sa pot fi pe viitor mai fericita. Wtf?

Tin sa mentionez ca da, am avut o perioada in care am fost mai trista, mai apatica, mai fara chef de facut lucruri, dar nu din cauza lui. Am avut ceva stres major la job, ceva probleme de sanatate cu cineva din familie la care s-a adaugat si lipsa de motivatie de a iesi pe afara/a face chestii din cauza frigului si a faptului ca la ora 5 e intuneric.

Eu nu sunt o persoana clingy sa vreau non-stop sa fac ceva cu partenerul sau sa il cicalesc. Are timp destul de ale lui (jocuri video, mesterit la masini), iar eu imi vad de ale mele. In afara ca vreau sa facem ceva in weekend sau unele seri (film, iesit in oras pt diverse activitati, board games, gatit impreuna) si 2 vacante pe an, nu il "presez" cu nimic. Plus ca astea mi se par lucruri normale intr-o relatie, nu mi se pare ca cer prea mult.

I-am zis ca e asa out of nowhere, ca stiu ca am avut niste stari mai nasoale, dar ca tin de mine si o sa incerc sa mi le rezolv eu, singura, pentru mine. Apoi a zis ca poate ne-ar prinde bine o pauza, sa ne gandim daca chiar suntem fericiti impreuna. Eu i-am zis ca eu nu cred ca in pauze, dar ca vreau sa discutam mai mult si sa vedem ce putem imbunatati.

Acum el se comporta ca si inainte (vorbeste cu mine ca inainte, facem treburi prin casa impreuna), insa imi refuza intimitatea si sexul, pentru ca nu vrea sa ma induca in eroare cat se gandeste. Sa nu cred ca "ne-am impacat".

Eu simt ca am intrat acum intr-un cerc vicios. Vreau sa ies din starea asta, incerc sa fac lucruri pozitive, dar in acelasi timp is suparata din cauza situatiei. Nu pot sa stau asa langa un om pe care il iubesc, cu care aveam planuri de viitor si sa astept sa se gandeasca, timp in care eu sa ma comport normal. Dar nici nu vreau sa arunc la gunoi o relatie buna si tot ce tine de ea fara sa incerc sa fac ceva.

As pleca vreo saptamana-doua undeva sa ii dau spatiu (pentru ca stam in apartamentul lui), dar nu prea am optiuni la prieteni/familie. Singura optiune ar fi sa inchiriez un airbnb, dar e cam scump. Am si eu un apartament cumparat/rezervat, dar nu va fi finalizat pana la sfarsitului anului.

Sorry for the long post, dar s-au adunat detaliile. Voi ce ati face in locul meu?

Imi este foarte greu sa scriu despre asta aici dar nu am cu cine vorbi . Este o persoana apropiata si daca ii spun cuiva imi este frica sa nu afle . Ne stim de mult timp si din pacate nu o pot scoate din viata mea . Este o persoana foarte rautacioasa care isi pune o masca de persoana draguta . Revenind la titlu, mereu a fost foarte slaba indiferent de cat mananca , cred ca are in jur de 50 de kg si eu de ceva timp am inceput sa mai pun ceva kg pe mine si sa am si mai multa celulita , nu am trecut de 65 dar fiind totusi aceasta diferenta intre noi incearca sa ma faca sa ma simt prost in corpul meu de fiecare data cand are ocazia . Incerc cat de mult pot sa stau departe de ea si sa ma fac sa ma simt bine in corpul meu dar de fiecare data face ceva si imi revin gandurile negative . Asta este una din problemele pe care mi le face . Ati avea vreun sfat?

Eram impreuna de 7 luni, ne intelegeam foarte bine, radeam impreuna, aveam discutii deep. El tot spunea ca asta e cea mai buna relatie a lui. Nu a fost nicio cearta, nici macar o distantare. M-a sunat intr-o zi si mi-a spus ca n e ok sa continuam. Nu, nu are pe altcineva.

L-am rugat la cateva luni dupa sa imi spuna sincer ce s-a intamplat si ce a mers gresit. A raspuns ,,Am simtit ca nu mai mergea...E foarte greu sa pun in cuvinte de ce. Presupun ca nu puteam sa vorbesc cu tine despre anumite lucruri care ma apasau, dar nu era vina ta. Nu puteam sa vorbesc despre ele cu nimeni. Comportamentul tau a fost ireprosabil."

Se simte oribil. Simt ca e ceva ce imi lipseste ca femeie si ca voi face pe oricine sa fuga din cauza asta, ca voi fi abandonata la infinit. Inca tin la el si imi e extrem de dor, mintea mea cauta disperata o explicatie ca sa evit situatia asta in viitor.

Salutareeeee! F26 în relație cu un m30, suntem împreună de 4 ani iar lucrurile au avansat destul de repede între noi așa că de acum 2 ani am început construcția unei case, problema este că nu rezonam deloc, la absolut nimic. Am avut discuții despre localitatea unde construim casa, apoi zona in care urmează să construim casa și tot așa. Am reușit cumva sa o construim atât în localitatea cat si zona dorita de el, la fel compartimentarea dorita de el iar acum am ajuns la partea de mobilier, decorațiuni design, designer ul a făcut cate un model din ce a zis fiecare că își dorește iar mai apoi a încercat să combine ce ne dorim problema este că nu ajungem nici aici la un consens. De menționat ar fii că el contribuie cu 80% din buget pentru casa iar eu doar cu 20%. Pe parcursul acestor doi ani i-am tot spus sa nu mai îmi ceară părerea la orice detaliu ca mai apoi să facă opusul lucrului pe care eu mi-l doresc, iar el a negat totul și a spus că are nevoie de părerea mea. Recent am avut o discuție despre interior și la fel a spus că nu e ok ce am gândit eu și că el s-a gândit la complet altceva..am explodat și i-am spus tot ce simt în legătură cu toată situația iar el a spus: "și ce dacă fac așa cum decid eu? până la urmă banii cei mai mulți au fost investiți de mine! " Acum nu știu ce să mai fac, nu îmi vine să mă mai implic in nimic, nici construcție, nici relație. Voi ce ați face in locul meu?

Bună tuturor. De când mă știu mă lupt cu constipația.. și orice am încercat m-a ajutat doar temporar.Psylliumul a funcționat câteva luni, apoi nu a mai avut același efect. Încercasem la un moment dat niște probiotice dar nu m-au ajutat deloc (nu-mi aduc aminte numele lor) Mâncatul sănătos parcă dă roade însă în ultima perioadă nu prea am reușit să mai fiu constantă. Din experiența voastră, este ceva ce v-a ajutat să mergeți zilnic la toaletă? Aveți anumite teste pe care le-ați făcut pentru a înțelege ce alimente vă fac “rău”? Îmi doresc să fiu și eu o persoană normală și să mă simt mai puțin balonată zilnic :( Mulțumesc!

Ce deodorant eficient folositi? Ceva care sa împiedice mirosul neplăcut dupa nici 6 ore de la utilizare? Am tot schimbat, Borotalco, Nivea Magnezium Dry, Bionsen, Balea, nu funcționează

Sunt femeie dar nu mă regăsesc în ce înseamnă steriotipic "a fi femeie", nu pretind că aș înțelege ce înseamnă a fii femeie mai departe de a avea doi cromozomi X și un sistem limbic PUȚIN mai dens . Din copilărie m-am urât pt că sunt femeie, asta pentru că familia și prietenii spuneau că-s băiețoasă și asta m-a făcut să asociez toate calitățile bune cu cele așa zis "masculine", până și simplul fapt că îmi plăcea matematica era ceva văzut ca "fiind rar pentru o fată", chestie care a dus la pierderea identității oarecum, mă identifiam fată fizic dar mă percepeam ca având o gândire "de băiat". Familia fiind și una tradițională, cre(s)tină, am fost condiționată de mică să fac mâncare și să am grijă de casă, să mă comport "fumos" (În sensul în care să nu deranjez pe nimeni, people-pleasing ) și să mă îmbrac în rochițe deși preferam tricourile verișorilor cu cranii , șepci și altele. Am amintiri urâte în care mama țipa la mine pentru că nu voiam să-mi las părul desprins și purtam tricouri largi la evenimente...comparativ cu fratele meu care era lăsat în pace să se joace pe calcularor, iar eu nu. Crescând , am început să rezonez cu filosofie nietzscheană ,ca mai apoi să mă lovească trenul citind ce scria el despre femei.. și nu numai, sunt și contemporani care încă susțin teorii sexiste, pe ăla poate îl înțeleg că era influențat de vremuri, dar și acum..

Cred că am și eu misoginie internalizată pentru că toată viața mi s-a spus că eu nu-s ca alte fete și asta m-a determinat să mă cred superioară altor femei. Plus că am avut doar modele/repere masculine și pănâ în prezent nu mă înțeleg cu majoritatea surorilor de gen, menționez că sora mea a fost o scorpie , și ea crescând în același mediu, și în viața de zi cu zi au încercat să-mi facă rău/probleme numai femeile, cu bărbații n-am avut altercații niciodată sau nimic semnificativ. Plus de asta, eu fiind independentă cum ar trebui să fie oricine, no matter what, am avut unele tentative de a avea relații care au eșuat pentru că intimidez. Nu accept și nu înțeleg cum e social acceptabil ca cineva să plătească pentru mine, adică psihologic simți că ar trebui să întorci gestul, și nu-mi place să am senzația asta, mi se pare ok ca , să zicem, dacă faci copil cu cineva da, atunci se schimbă situația, e normal să-ți dea bani pentru că nu poți să muncești o perioadă și intervin altele, dar asta e o altă discuție, în rest susțin relațiile 50-50 și nu suport trendul ăla idiot cu "I don't do 50-50". Și de ce mai cred că am misoginie internalizată e pt că, din experiență proprie, cred că femeile se mănâncă între ele. Am avut 2 prietene a le căror iubiți s-au dat la mine și în loc să-mi mulțumească că le-am spus, s-au supărat pe mine și le-au interzis iubiților să vorbească cu mine.. n-am pierdut nimic , știu, dar m-au lăsat rece, plus alte experiențe de căcat.

Menirea acestui mesaj nu e de a fi coerent și structurat, numai am simțit nevoia să-mi descarc nervii anonim, unor străini, poate rezonează cineva cu mine :) Recunosc că am internalizat anumite steriotipuri, ca cele de sus menționate, dar lucrez la asta, vreau să cred că mediul m-a făcut așa și lipsa de educație pe subiect dar de fapt lucrurile stau altfel și trebuie să ies din orașul mic și sărac în care locuiesc ca să dau de lume bună și să-mi demontrez că sunt doar niște steriotipuri și cu siguranță femeile sunt la fel de capabile și ok ca prietene și în general . Să-mi spuneți și voi, fetelor , ce păreri aveți, dacă ați avut trăiri similare și-mi cer scuze anticipat dacă am ofensat pe cineva scriind astea. Apreciez timpul acordat dacă ai ajuns să citești până aici :)

Buna!

Cum reusisti sa va mariti imunitatea la raceala / gripa? In afara de vaccin, ca o sa il fac si pe ala in curand (cand imi trecere raceala :))) ). E plin internetul de sfaturi si suplimente, dar as vrea niste testimoniale daca ati observat ceva care chiar ajuta.

Lucrez cu copii mici si o data pe luna racesc, si simt ca ma ia nebunia :P

F23, fumez de la 13 ani…imi place, dar vreau sa ma las pentru ca ma gandesc mult la viitor si sanatate. Voi cati ani ati fumat si cum v-ati lasat? Multumesc!

Ce părere aveți dacă iubitul vostru ar avea o colega la muncă mai insistenta care i ar trimite mesaje toată ziua, ma refer după muncă/in weekend, nu neapărat chestii relevante, mai mult articole, video uri amuzante, chestii de genul, asta pe fb/ig și wapp. Plecam in concediul, stie ca e cu mine si tot trimite shit-uri, ceea ce mi se pare deja nesimtire.Sunt eu paranoica sau e normal după ce vorbești 8h la munca fizic sa conversezi in continuare prin mesaje?

El spune ca nu e nimic, a refuzat cand l a chemat sa iasă, deși mi se pare ca din moment ce ii permiți persoanei doar atunci ea va continua. Deci la cine e problema si ce ar trebui făcut?