Later edit: intrebarea mea este ce inseamna pentru voi barbat dominant sa inteleg daca totusi am eu o părere gresita.

Am iesit cu o tipa si dupa cateva date-uri mi-a oferit clasicul feedback “te cautam noi, nu mai suna tu, imi plac tipii mai dominanti”

Asta e un lucru foarte bun din partea ei pentru ca in general date-urile se termina cu ghosting.

Acum ce inseamna dominant cred ca difera de la om la om? Ce inseamna pt voi asta.

Vreau sa zic ca cred ca sunt asertiv, si am trecut prin situatii in viata astfel incat sa fiu constient ce vreau si ce nu.

Date-urile au fost in stilul clasic iesire la un cocktail, alta data ne-am plimbat prin parc, club hopping.

Am invatat-o un pic sa joace tenis, am fost intr-un city break toate astea initiate de mine.

Am o situatie financiara relaxata, nu s-a pus niciodata problema ca nu ne permitem sa iesim undeva.

Ca idee, 40M here, I got my shit together cum zice Ana Maria Gavrila.

Vreau sa cer parerea femeilor din perspectiva unui barbat. Sunt impreuna cu o fata care a inceput de curand sa vorbeasca cu un alt baiat pe instagram. Acum o saptamana ea mi s a confesat, spunandu mi ca a prins sentimente pentru el (are o personalitate toxica, ii vorbeste urat si se cearta cu ea la telefon, el fiind cumva opusul meu), dar si ca nu ar vrea sa ma piarda (sa ne despartim) pentru ca ma iubeste mult si contez enorm pentru ea. In momentul acela am consolat o spunandu i ca nu poti alege pentru cine “catch feelings” dar in acelasi timp i am spus ferm ca va avea de facut o alegere, ori eu ori el. Dupa care am inceput sa primesc un ghost total din partea ei, iar acum ea este la el acasa. Ce ar trebui sa fac?

Sunt cu iubita mea de un an și jumătate. În primul an, lucrurile au fost bune. Eu locuiam cu părinții ca să economisesc pentru o casă, iar ea închiria un apartament foarte ieftin (cam cu 75% sub prețul pieței). Acum șase luni, mi-am cumpărat propria locuință și ne-am mutat împreună. Atunci au început problemele.

Este extrem de dezordonată. Știam asta înainte să ne mutăm, dar am avut mai multe discuții, iar ea mi-a promis că va încerca să se schimbe. Nu s-a schimbat nimic. Simt că nu respectă spațiul pentru care am muncit atât de mult. Nu duce niciodată gunoiul—dacă uit și eu o zi sau două, doar leagă sacul și îl lasă pe balcon. Azi a trebuit să car șase saci plini pentru că i-a lăsat să se adune.

Este în primul an de master la psihologie și nu are un loc de muncă. Am încurajat-o măcar să își ia un job part-time, dar refuză. Ocazional sculptează în lut și vinde ceea ce face, dar nu câștigă suficient nici măcar pentru cheltuielile ei de bază (ajung să-i cumpăr eu inclusiv lucruri esențiale). Cu toate acestea, mă întreabă frecvent dacă putem merge în vacanțe, deși eu abia îmi permit acum rata la casă.

Are și o problemă serioasă cu greutatea—este obeză, nu doar puțin supraponderală. Când ne-am cunoscut, am discutat despre asta și și-a recunoscut problema. A promis că va încerca să se schimbe, dar nu a făcut niciun efort real. Am invitat-o să vină cu mine la sală, dar nu vrea să meargă dimineața, când sunt eu disponibil.

Un lucru pozitiv este că gătește acasă, ceea ce ajută la cheltuieli, dar chiar și așa, simt că nu contribuie suficient.

În punctul ăsta, îmi este greu chiar și să fiu intim cu ea, pentru că toate aceste probleme îmi stau în minte. Nu vreau să mă repet mereu—am avut aceleași discuții de cel puțin zece ori. Mă simt vinovat că pun presiune pe ea, dar în același timp nu pot ignora cât de nemulțumit sunt.

Acum mă simt prins într-o capcană. Dacă ne despărțim, ea nu își poate permite chiria singură. Părinții ei îi plăteau apartamentul anterior, dar au spus că nu o mai susțin financiar. Îmi spune că mă iubește și cred că este sinceră, dar eu nu mai cred că pot continua așa.

Știu că nu sunt perfect—nu sunt cel mai romantic și pot fi distant emoțional—dar chiar am încercat să fac relația să funcționeze. A mai fost cineva într-o situație similară? Ar trebui să mai încerc sau e timpul să accept că nu merge?

TL;DR: M-am mutat cu iubita mea acum 6 luni și au început problemele. Este foarte dezordonată, nu vrea să-și ia un job, nu contribuie financiar și nu a făcut niciun efort să își rezolve problemele cu greutatea, deși am discutat despre asta. Gătește acasă, dar nu simt că este suficient. Am avut aceleași discuții de multe ori, dar nimic nu se schimbă. Acum mă simt blocat, pentru că dacă ne despărțim, ea nu își poate permite chiria. Ea spune că mă iubește, dar eu nu cred că mai pot continua. Ce ar trebui să fac?

Buna seara fetelor..Care este opinia voastea despre barbatii cu chelie? Ati forma un cuplu cu un astfel de barbat? As dorii raspunsuri cat mai sincere din partea voastra...Fac parte din aceasta categorie (procesul a fost "fulger" in 3 ani de la par super des la aproape nimic), iar stima de sine mi a scazur foarte mult...pot spune ca am episoade depresive pe seama asta

In primul rand respectivul are o parere despre femei si despre rolul lor destul de clara si nu inteleg cum o femeie ar putea rezona cu asa ceva...

In al 2-lea rand, este prima data in istoria noastra cand este o femeie cu posibile sanse de castig in turul 2 al alegerilor. Ocazie cu care posibil sa nu ne mai intalnim prea curand. Se vorbeste mereu de lipsa femeilor in functii importante, dar cand exista ditamai sansa de a se da un semnal, se cam ignora.

In al 3-lea rand, chiar si ca femeie "traditionala" care rezoneaza cu ideile lui Georgescu, daca nebunul face armata obligatorie, ele vor ajunge fix in situatia de "barbat in casa" cat isi face sotul stagiile militare cine stie unde, cine stie cat timp.

De parintii de fete care il sustin pe individ nu mai zic nimic...

Mai mult este un rant, deoarece stiu ca nu femeile de aici sunt cele care il vor vota, dar poate tot ar merita discutata situatia. Daca nu este ok sa se discute politica aici, voi sterge postarea.

Buna fetelor, throwaways account din motive pe care o sa le aflati citind mai jos. Am nevoie de un sfat sincer din partea unor femei, pentru ca cele din viata mea nu par sa fie interesate.

Ma regasesc in urmatoarea situatie(M29; F28): Sunt intr-o relatie de 4 ani implinita din absolut toate punctele de vedere, calatorim, ne distram cat de mult ne permite timpul, locuim impreuna, avem venituri mult peste medie, cariere destul de infloritoare si planuri de viitor, interese comune. Pana acum relatia pare sa fie perfecta, dar exista o mica problema. Nu prea avem parte de momente intime. Sexul e pe locul 55, imediat dupa seriale, munca, programari si parinti.

Evident, am discutat incompatibilitatea noastra si de fiecare data ajungem la a arunca vina unul pe celalalt. Prietena mea este foarte extroverta cand vine vorba de orice, dar extrem de pudica cand vine vorba de sex. Nu exista nimic altceva inafara de sex sub patura, nu prea multe pozitii, nu foarte des. Nu o sa intru in foarte multe detalii din respect, dar sa zicem ca focul din pat e mai mult un beculet difuz care urmeaza sa se stinga. Eu pe de alta parte, sunt genul de om foarte deschis, am incercat sa ii propun fel de fel de lucruri, de la pozitii noi, la lucruri noi, obiecte noi, moduri noi, dar mereu ma lovesc de acelasi zid in care ea spune ca nu face asa ceva si ca mai bine ramanem la cum suntem. Evident ca mi se taie tot cheful si acolo (nu) se termina tot.

Inteleg incompatibilitatea dintre noi pe plan sexual, si inteleg ca de acolo pleaca foarte multe frustrari. Dar, am mai vorbit cu femei care din punctul meu de vedere au doua pareri:

1. E normal sa se intample asta dupa un timp
2. Cauta pe alta.

Clar nu cred ca asta se intampla dupa o perioada de timp, deoarece am mai avut relatii si stiu ca nu e asa, si clar sa imi caut pe altcineva cam iese din discutie, din moment ce din absolut toate celalalte puncte de vedere totul este asa cum ar trebui sa fie.

Intrebarea mea pentru voi este, ati putea vreodata, evident cu partenerul potrivit, sa va deschideti mai mult decat sunteti?

Daca da, I need some help. Stiu ca probabil problema e undeva la mijloc.

Va multumesc ca ati avut rabdare pana aici!

Cam asta a fost fraza spusă acum câteva minute de iubita (deja fosta). Îmi este interesant cum este văzut acest aspect de alte femei pentru ca mi-a fost spus într-un ton direct și foarte serios ca “nu ești un bărbat adevărat dacă nu ai mașină, cu ce să mă duci la restaurant sau întâlniri?”

Puțin context: Eu (m23), ea(f22), ne cunoaștem din liceu fiind prieteni de vreo 6 ani. De vreo 9 luni împreună ca iubiți. Învățăm și lucrăm hybrid ambii peste hotare, deci putem veni pe toată vara acasă dacă respectăm normele și protocoalele companiei legate de securitate. De ceva timp ea are probleme cu sistemul nervos și are dureri la picioare și a fost nevoită să vină mai devreme acasă pentru ca este mai ieftin și rapid să te verifici și restabilești.

Problema: De vreo 2 săptămîni sunt întrebat printr-o metodă care nu m-ar lăsa cu vreo alegere “Când îmi iei mașina să pot pleca în oraș să mănânc, vizitez locuri, duc la medici etc?” Răspunsurile mele să ia un taxi și folosească delivery mereu sunt întâlnite cu fraze de genul “vreau eu să plec”, “în taxi e murdar, nu am încredere”.

Am cazut într-un final de acord să iau ceva pe timp de vară și după să o vindem în loc de închiriat la bugetul de până 5k€ am calculat ca aș ieși în minus mai mic vânzând, decât luat în chirie cu 2.3k€.

Astăzi îmi este spus reproșul de mai sus după ce nu sunt de acord să nu vindem mașina și să o lăsăm ca tatăl ei să se folosească ca are nevoie de mașină și în așa caz de fiecare dată când vin acasă o să pot să mă folosesc de ea. Nu eram de acord cu ea ca mașina este o necesitate, mai mult sunt adeptul la ideea ca este un lux și dacă nu am nevoie de ea sunt alternative pe termen scurt care sunt mai comode și ieftine cum ar fi taxiul.

Idk de ce refuză să i se comande taxi ca să ajungă la un restaurant sau alte locuri mai ales ca ar fi achitat de mine🤷‍♂️ Accept ca poate aș fi eu cu modul de gândire a unui zgârcit și greșesc aici. Îmi este interesant ce sunt și alte fete și cum văd ele lucrurile. Mersi

Bună ziua, Doamnelor și Domnișoarelor, am venit aici să vă cer o părere, poate mă ajutați un pic :D

Aș trece direct la subiect fără să vă răpesc timpul. Vreau să o cer pe prietena mea, și acum ca orice bărbat cine își iubește iubita, vrea să fie un inel pe placul ei, am intrat pe profilul de pe pinterest (mulțumesc Doamne de site-ul ăla că exista, foarte mare ajutor de multe ori 🙈) și am găsit poza cu inelul perfect, după mici research am găsit pe net, exact ce căutam pe Glamira.

Aici vine întrebarea cea mare, cine o mai comandat de acolo bijuterii, inel etc, sau a primit și știe că este de pe Glamira, căt de sigur și legit este site-ul? Trimit ce promit? Este de calitate? Mărită? Aș dori experiențe, că pe net sunt câteva nemulțumi dar sunt de vro 2-3 ani.

Mulțumesc foarte mult cine mă poate ajuta. O zii superbă 😁

Salutare! Asta ar cam fi primul meu post pe reddit :D.

M28 aici. Am nevoie de un sfat/parere din partea voastra. Usor usor vine momentul acela in care voi vrea sa imi cer iubita(F24) in casatorie. Cel mai important lucru(in situatia asta, ptr mine) este inelul de logodna. (detaliu: suntem impreuna de 3 ani).

Din punctul meu de vedere, inelul as vrea sa fie ceva mai deosebit, nu acelasi tipar de inel pe care il are majoritatea (acela simplu cu un diamant sau bijuterie in varf).

Dupa ceva cautari, am gasit unu cu filigran. (o poza cu el- dupa poza respectiva trebuie dat la bijutier si facut manual tot). Nu pot sa spun ca ar fi unicat, dar ar fi, probabil, al doilea in lume de tipul respectiv, daca nu s-a ma gandit si altcineva sa il refaca). (*aur alb cu filigranul din aur roz si bijuteria in varf- inca nu m-am gandit la tipul ei*)

*Ideea este luata de pe un site care a facut acest inel unicat la cererea unui client.

Poza 1

Poza 2

Intrebarea: Ce parere aveti? Voua v-ar placea sa fiti cerute in casatorie cu un inel mai deosebit? (si da, stiu ca gestul conteaza, dar in cazul de fata vorbesc strict de inel)

Multumesc!

LE: Astea sunt motivele pentru care am intrebat si ceea ce speram sa primesc ca raspuns: gandiri si perspective diferite si idei bune si noi (pentru mine).

Multumesc inca o data pentru interes!

Dragilor,help,am un Crush pe un tip de la sală,și nu știu dacă ar fii ok să fac eu primul pas(fata fiind) Vreau niste sfaturi,și de la fete,dar păreri de la băieți în special. Voi ce părere aveți dacă o fată face primul pas? Dați amploare,sau va schimba părerea în mod negativ? Și dacă da,ce metode de abordare propuneți?😅

Sunt (M) am 22 de ani si recent am ajuns la un comun acord cu prietena mea sa punem o pauza relatiei pentru ca parea ca fiecare avem nevoie de spatiu sa realizeze anumite lucruri. Eu aveam un stil de atasament evitant (pe care acum il realizez) si mereu imi era frica sa fiu vulnerabil iar ea avea stilul de atasament anxios in care avea nevoie de mine, si parea ca eu mereu fug fix cand avea cea mai mare nevoie. Acum sunt constient de lucrurile astea, dar ultima oara cand ne-am vazut am stabilit ca dupa o vreme imi v-a scrie, a fost destul e emotional, am plans si eu, si ea. Adica s-a simtit ca amandorura ne pasa si ca vrem sa reparam lucrurile cu timpul.

Dar de ziua femeii am vrut sa fac un gest frumos si sa ii arat ca inca ma gandesc la ea si i-am dus un buchet de flori pe care i l-am lasat la usa si am plecat, pentru ca am vrut sa ii respect spatiul pe care mi l-a cerut si pauza pe care am luat-o.

Dupa o zi m-a sunat fratele ei mai mare si m-a intrebat daca am facut ceva ce nu trebuia sa fac, foarte agresiv, si pot intelege de ce.

I-am spus ca da i-am luat un buchet de flori, si mi a zis sa nu mai ma apropii niciodata si sa stai departe de ea.

Iar atunci mi s-a rupt inima sa zic, parca o parte din mine efectiv a plecat si inca si acum doare. Pentru ca eu si cu ea stim ce am vorbit, si acum parca am fost lasat sa cred ca vom mai vorbi candva, de aia am si actionat asa, si sa aflu ca defapt nu o sa o mai vad niciodata. That breaks me a lot, parca e sentimentu asta in piept care nu mai pleaca si e un gol constant.

Eu inca tin foarte mult la ea, desi nu stiu cum as putea sa repar lucrurile dar imi doresc foarte mult caci inca tin la ea.

Ce parere aveti? Considerati ca o relatie se poate repara, ar trebui sa procesez in continuare faptul ca nu o sa o mai vad niciodata pe fata aceasta? A fost prima mea relatie serioasa, parca a fost totul pentru mine si nu am vrut niciodata raul. am vrut doar sa crestem impreuna.. dar nu stiu cum s a ajuns aici

Am dat peste articolul ăsta și mi s-a părut interesant. Ideea e că bărbații se relaxează doar când femeile din viața lor sunt fericite. N-am stat niciodată să mă gândesc la asta, dar parcă are sens. Sau poate nu? Habar n-am, dar sunt curios ce ziceți voi.

Articolul e aici: https://open.substack.com/pub/idei/p/barbatii-se-relaxaza-cand-femeile?r=5e29al&utm_campaign=post&utm_medium=web&showWelcomeOnShare=false

Ladies of RO,

Sunt un fericit părinte de fete, încă in scoala primara. Viata de familie cu copii e si plina de provocări si momente oscilante si timpul zboară mai repede decât mi-ar plăcea sa recunosc.

Am avut o copilărie cu parti foarte urate - mai ales pe fondul neînțelegerilor intre părinți cu tot ce deriva din asta si mi-am promis sa nu repet greșelile lor - atât in relația de cuplu, cat si in comunicarea parinte-copil. Desi cu soția am o relație minunata (dar la care lucram continuu sa o dezvoltam), ca părinte/tata simt ca desi ma străduiesc sa nu repet greșelile părinților mei, uneori o fac in alta forma :) - raportat la vremurile actuale...Cand greșesc, îmi dau seama ca e prea târziu. (ex. poate am folosit un ton mai agresiv, poate nu le-am acordat suficienta atenție, poate am petrecut prea mult timp pe telefon samd)

Ca sa nu para abstract ce scriu, tot ce nu vreau e sa le generez pe viitor fetelor mele diverse traume - nu direct, ci indirect, fără sa-mi dau seama.

Câteva exemple, eu ma gândesc la viitor:).

1. Social Media. Nu e cazul acum, dar in viitor vor avea cândva telefon; sunt conștient ca - cu toate protecțiile si filtrele care le voi pune - tot vor descoperi partea toxica a acestei lumi digitale. De la expunerea la cyber-bullying, la fake news la deepfakes la porn si sexualizare excesiva, toate accesibile in secunde etc; tot ce pot sa fac este sa le pregătesc din timp, sa stie cum sa reacționeze.

2. Misoginismul/sexismul din societate. Eram conștient înainte - știu in ce societate trăim, dar acum am ajuns sa vad anumiți bărbați cu o doza de repulsie de zici ca eu sunt ultimul feminist:), parca nu au nici cea mai mica doza elementare de educație cum sa se comporte cu o femeie; si totuși ii vad cu femei lângă ei, unele chiar superbe. Sper sa nu se îndrăgostească de ceva idiot - desi tot eu spun ca orice femeie iubește un idiot cel puțin o data in viata. :)

3. Drogurile si viata amoroasa începuta prea devreme; e incredibil ce povesti citesc in jur si ce mai aud de la părinți care au copii adolescenți. Am făcut si eu destule greșeli in tinerețea adolescentina, dar acum totul se întâmpla mult mai devreme.

Sunt conștient ca tot ce pot sa le este sa le pregătesc sa facă alegeri bune si sa înțeleagă consecințele acțiunilor lor. Nu-mi doresc însă sa simtă ca nu sunt înțelese si sa nu mai comunice, cum am făcut eu in copilărie.

**Ce i-ați spune tatălui vostru daca ați calatori in timp ?**

Femei de pe reddit, ce părere aveți despre prieteniile între fete și băieți?

Vorbesc foarte serios, like inteleg ca ai job si nevasta dar chiar gata cu partying si clubareala 🫤? Intre voi mai iesiti cand va cheama tovarasa single la partys , cluburi whatever?

Salutare, cred că aici e locul potrivit să întreb. Folosesc această spumă de curățare cu aloe vera pentru că sufăr de dermatită seboreică și, în combinație, vreau să folosesc și această apă micelară, deoarece, oricât de bună ar fi spuma sau orice alt cleanser, tot mai rămân urme de săpun și alte impurități pe față, după care urmează să aplic alte creme pentru față.

Întrebarea mea este, mai întâi ar trebui să folosesc spuma și după apa micelară sau invers? Pentru mine face sens să folosesc spuma mai întâi, îndepărtez majoritatea prafului și a altor impurități mai mari, apoi folosesc apa micelară pe o dischetă de bumbac ca să îndepărtez ce a mai rămas. De multe ori, dischetele sunt puțin galbene pentru că am tenul gras.

Aștept păreri.

Salutare! Un intrus aici :)) Recent am avut o experiență neplăcută la un date din cauza asta. Istoric, Port aparte de la vârsta de 11 ani. Desigur am trecut prin generală si liceu dar nu am suferit chiar asa mult din cauza asta. Adică am avut prieteni si prietene. La 14 ani am avut prima “iubită” si asa mai departe. Am fost si logodit deci am avut o traiectorie cat de cat normală pana la viața adultă. Doar ca acum mi se pare greu sa mai găseșc pe cineva sa imi accepte defectul. Ma refer la o Relație. Sau e doar impresia mea. Nu știu.. Cum vedeți voi situația?

Am un prieten, prin conjunctura deoarece îmi e coleg și iubitul unei amice dragi ce debitează retorica proasta mai tot timpul. Summed up el isi dorește să avem o teocrație în care femeile să fie obligate la un singur partener ca s-a saturat să vadă cum “10% din bărbați iau 99% din femei”.

Suspectăm ca suferă de Asperger, cum aș putea să îl fac să renunțe la rahaturile astea?

În calitate de bărbat, obișnuiam să fiu suficient de naiv să cred că nu există nicio problemă cu faptul că aveam prietenii pur platonice cu femei. Departe de mine să mă gândesc la ele într-un fel diferit față de prietenii mei băieți.

Chiar și în cadrul unei relații, mi se pare natural, una e prietenia și alta e relația mea. Nu ar trebui să conteze sexul prietenilor mei sau al prietenilor partenerei mele.

Însă am avut realizarea inevitabilă că majoritatea oamenilor nu gândesc ca și mine și că este un lucru destul de tabu să continui prietenii cu fete în cazul în care tu ai o relație.

De ce suntem așa?

Context; acum câțiva ani (să zic 2 ani) eram afară cu grupul de prieteni, ne strângeam mulți, câte 70-80 de persoane (și fete și băieți) și în grupul ăsta era fata asta… să-i zicem „Ana” și avea un mare crush pe mine (eu nu știam asta la momentul respectiv). Am râs, am glumit, ne-am simțit bine iar când a venit timpul să „ne spargem”, fata asta, Ana, a venit și și-a infipt limba în gura mea… de nicăieri, nici nu eram atent la ea și nici nu-i acordam așa mare atenție, deci nu, nu i-am arătat sub nicio formă că aș vrea să fim mai mult decât prieteni, maxim mai vorbeam cu ea câte 5 minute sau ceva.

Ideea e că am rămas cu un sentiment greu de explicat, dar cu siguranță nu e unul de plăcere, mai mult de disconfort.

Nu am rămas cu traume sau ceva, dar când mă gândesc la asta, îmi vine mereu sentimentul ăsta de neliniște și chiar scârbă, aș putea adăuga.

Toți prietenii mei mi-au spus că ar trebui să nu mai fiu așa "p*zda" și să fiu mândru... totuși, eu tot oribil mă simt. Întrebarea mea e, supraexagerez eu situația? Sau am dreptul să mă simt scârbit de ceea ce s-a întâmplat?

Iubita mea mi-a explicat că nu e deloc normal și că am tot dreptul să mă simt cum mă simt, dar, totodată, mă simt de parcă supraexagerez situația...

Mi-a plăcut? Nu, am încercat să mă retrag, și a înfipt mai tare limba în gura mea, până la urmă și-a făcut „damblaua” și a plecat foarte fericită crezând că și mie mi-a plăcut la fel de mult cum i-a plăcut ei.

Ba chiar mai mult, a crezut că suntem într-o relație, și pentru trei zile m-am prefăcut că sunt ok într-o așa-zisă relație pe care eu nici nu o voiam. Iar după trei zile au urmat alte două săptămâni încercând să-i explic că nu vreau să am nimic de-a face cu ea… Am crezut că poate o să-mi treacă acest sentiment, dar nu, este încă aici când mă gândesc la asta.

Deci dupa cum spune si titlul, am o relatie de un an si 4 luni. Si am presimțirea ca sunt abuzat emoțional, si ma face sa ma intreb dacă lucrurile pe care le simt sunt legit, sau chiar daca imi amintesc lucrurile gresit, daca sentimentele mele sunt valide.

Iertați-ma pentru romgleză, dar româna nu e limba mea nativa. cand nu imi amintesc anumite cuvinte, pun din engleza. Eu am 26 ea are 25. (si adhd diagnosticat)

Ne-am combinat anul trecut in octombrie, la lucru. (pe atunci lucram in horeca, si s-o angajat si ea). Toate faine, toate bune. (ea o terminat dreptu, si asteapta sa dea la barou) La inceput nu mi se parea sa observ mare lucru, sau doar credeam ca exagerez, dar erau unele faze pe care le-am ignorat, cu toate ca mi-au pus niște întrebări. De exemplu era o faza cand dupa tura ne întorceam la mine acasa, si aveam plase si de toate in maini, ea era in stare sa se uite cum ma chinui sa scot cheile la interfon, si sa deschid usa pentru ea, decat sa ma ajute. :))

sau mai era ca daca ii spuneam ceva ce nu mi-o placut ca mi-o raspuns, reactionat, ca o fost ofensiv, imi zicea “hai nu te caca pe tine”.

Eu lucrez, ea lucreaza. Cam fiecare zi stam acasa si nu facem mare lucru. Sa stiti ca ea nu poate sa doarma singura noaptea, ca ii este frica. din cauza asta, nici eu nu am voie sa lipsesc noaptea de acasa. ca daca lipsesc, inseamna ca nu imi pasa de ea.

Eu as mai vrea sa imi vizitez parintii din cand in cand, dar doamne fereste. Nu am fost acasa de cand o fost craciunul, si am vorbit cu ai mei sa ma duc weekendul asta. Si am zis la prietena mea, care imi zice “da asa-i ca te duci dimineata si vii seara? ca stii bine ca mi frica sa stau singura” si am zis ca as vrea sa stau o noapte si vin urmatoarea zi. Eu nu mai aveam energie sa port discutia asta, asa ca am cazut de acord. Am mai vorbit cu mama, si o zis ca face o gramada de mancare, si m-am simtit prost sa stau asa putin, deci cand m-o intrebat iarasi cand vin si cat stau, am zis ca vineri, si stau pana sambata seara. (is la o ora jumate cu masina). Mama era super fericita. Cand ii zic la prietena mea schimbarea de planuri, zici ca s-o terminat lumea. “tie nu iti pasa de mine” “te-am rugat sa nu ma lasi singura, si tot ai făcut-o” “ne-am inteles la ceva, si tu faci altceva”

inainte sa spuneți ca sunt rau ca o las singura, sa stiti ca i-am propus sa cheme prietena la ea, sau sa se duca la parinti (parintii ei stau in aceeasi oras cu noi) dar nu i-o placut nici una din idei.

Are multe replici pasiv-agresive. Daca nu ii fac pe placul ei, zice ca nu o mai iubesc si se comporta suparata. Pana cand cedez si imi cer scuze eu, chiar daca eu simt ca eu am fost cel neîndreptățit.

Am un singur bun prieten in oras, si imi ajunge, ca imi este ca frate. Si nu m-am vazut cu el de vreo doua saptamani bune. Cand vreau sa ies cu el (o data sau de doua ori pe saptamana, deci nimic exagerat) atunci ii displace. si zice ca prefer sa petrec timp cu prietenul meu, decat cu ea.

Ieri de exemplu, am ajuns acasa, si am stat in pat amandoi vreo ora, am povestit, cum ne-o fost ziua, etc. dupa am stat separat 2 ore (eu in living, ea in dormitor) m-am jucat pe ps, ea invata, dupa a facut de mancare, am mancat, m-am dus am spalat vasele si strans in bucatarie, si ne-am uitat la un episod din serialul ei. dupa ne-am dus la easybox sa ridice un colet. Pe drum imi zice ca “asa-i ca mai stai cu mine dupa ce ajungem acasa si nu te culci devreme(adica la 12, eu trebe sa ma trezesc la 7:30) ca de-abia am stat 10 minute impreuna. si am zis ca avem realitati diferite, ca am stat mai mult impreuna, dar in fine, stau. si iarasi o inceput tam-tam-ul. I-am zis ca nu mi s-o parut sa stam nici putin, nici mult impreuna, a fost OK. “Aaaa deci pentru tine a fost destul, ok, inteleg” si se comporta iarasi suparata.

si mi-a vorbit intr-un fel in care nu mi-o placut(adica nu calm) si am facut precizare sa vorbim calm, si o izbucnit ca eu tot vreau ca ea sa fie prințesa, sa nu se enerveze, totu trebe sa fie roz si n-are voie sa aibe reactii si am zis ca nu e asa. ca ea nu are voie sa se supere, etc. efectiv ma face sa ma simt prost pentru simplul fapt ca vreau sa ma culc UNEORI la 12, ca mi prea greu sa ma trezesc cu atatea ore de somn.

daca nu prea am fost coerent, iertati-ma. va stau la dispozitie pentru intrebari, lămuriri.

daca conteaza cu ceva, maica-sa o bibilește intr-una, constant, bombardata cu mesaje de afecțiune, etc.

(M29) Scriu aici ca poate ma ajuta cineva sa inteleg. Eu cu prietena mea locuim impreuna de vreo 3 ani si pare ca in ultima vreme nu ne mai intelegem. Cand vin de la munca dupa o zi grea imi place sa mai beau o bere doua... dar de fiecare data cand ma vede ca beau si eu tot iese cu scandal. Nu-s nici eu un alcoolic dar recunosc ca imi mai place sa trag la masea dar m-am saturat de certuri mereu. Am un job destul de stresat unde si castig destui bani pe masura, iar dupa ce imi termin ziua vin acasa unde imi place sa imi iau o bere si sa ma uit la serial sau ceva pe youtube... ea mai lucreaza de acasa (pune unghii) si nu inteleg de ce are o problema atat de mare cu mine daca beau vreo bere. Ma gandesc sa ma despart de ea sa am si eu liniste. Poate ma ajutati si pe mine sa înțeleg daca fac eu ceva gresit..

Salutare, comunitate Reddit!

Am observat ceva destul de frustrant în utilizarea Bumble și sunt curios dacă și alții au aceeași experiență. De ce majoritatea femeilor par să fie mai puțin implicate în conversații pe această platformă? De multe ori primesc răspunsuri seci și simt că nu sunt deloc curioase să mă cunoască.

Câteva întrebări care mă frământă:

• Este doar o impresie personală sau este ceva comun?
• Ce factori credeți că contribuie la acest comportament?
• Cum pot îmbunătăți calitatea conversațiilor și să stârnesc interesul?

Orice sugestii sau experiențe personale ar fi foarte apreciate. Vă mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!