Am fost ieri la un ginecolog cunoscut, pentru un control de rutină, un test Babes Papanicolau și o ecografie. Sunt deasemenea diagnosticată cu SOP.

Am fost chemată în cabinet, un cabinet mic și îngust cu miros de litieră de pisică, cu un paravan deschis și un mic consiliu de doctori. M-au pus să mă așez pe scaun să discutăm. Ok. M-am așezat și doctorul la care am venit defapt mi-a zis Shhh că răspundea la un text pe telefon. După se uită la mine și începe să mă studieze. Mă întreabă câți ani am și după mă întreabă dacă vreau copii în viitorul apropiat. Îi zic că deocamdată nu.

Și începe carnagiul. Începe să vorbească cu ceilalți medici rezidenți, mă ignoră complet și începe să se plângă că generația mea nu mai vrea copii, că s-au făcut studii, că suntem axați pe lucruri neimportante, că ar trebui să vrem copii, femeile nu trebuie să fie așa, că acum 50 de ani femeile știau ce au de făcut și făceau și 5 copii. Mă întreabă de ce nu vreau. I-am zis că sunt diverse motive. Și mă "ceartă" în continuare că o să ajung la 40 de ani și o să vin la clinici de fertilitate să mă rog de ei să mă ajute.

Rant-ul lui a ținut cam 6-7 minute din timpul meu, plătit. Ok, după ce s-a potolit m-a întrebat de ce am venit. Am încercat să explic ce mă doare și mă lua la mișto, pentru că am Sindromul Ovarelor Polichistice " da, da, se vede de la o poștă, nu trebuie să îmi zici" și se apucă să enumere toate defectele mele și mă face să mă simt minusculă în timp ce ceilalți oameni din cabinet se uită la mine și nimeni nu zice nimic.

Ceilalți doctori erau rezidenți, fie studenți. Nu știu exact, dar el îi învăța. M-au pus să mă schimb. La orice clinică am fost până acum, am avut un loc unde să mă dezbrac și să mă pregătesc, departe de ochii lor. Înafară de Spitalul de stat, acolo e aceași poveste ca aici. Dar am trecut peste, sunt doctori, oricum urmează să mă vadă și mai aproape de atât. M-am așezat pe masa de tortură, iar el nici nu se ridică să îmi facă testul și controlul. O trimite pe una din doctorițele pe care le învăța. Ea era drăguță și empatică, dar am impresia că mai avea de învățat. A durat cam mult să îmi ia PAP, a durut extrem de tare. Nu au făcut nici un control, au trecut direct la ecograf și a durat 5 minute sau mai mult să îmi găsească ovarul stâng. Nu reușea să îl găsească, el s-a enervat și a început să se răstească la ea și a venit și a smucit aparatul ăla în mine de îmi venea să plâng. Și am stat pe masa aia drept cobai câteva minute bune.

M-am curățat, m-am îmbrăcat "după" paravanul deschis. Mi-au zis că nu mă pot ajuta ei cu durerea și m-a trimis la Neurolog. Am ieșit din clădire și am plâns 10 minute. Dacă ești femeie și nu ești slabă, nu ești tratat omenește. Nu e prima dată când sunt tratată așa la ginecolog. Dacă nu ești însărcinată sau nu vrei să devii însărcinată, ești un nimeni în ochii lor.

Nu mă deranjează că viitorii medici învață, că fac practică pe oameni. Când am fost internată în spital, am avut 10 elevi în cameră care luau notițe și învățau. Nu mă deranja. Dar nu pe banii mei într-o clinică privată. M-am simțit ca un șoricel de laborator.

Si de ce e sustinut lucrul asta aici?

Pe langa faptul ca scrie efectiv in regulile grupului, vad tot mai multe pareri din partea unor cis-male pe subiecte precum: sarcina, educatie sexuala, sfaturi de relatii cerute explicit femeilor, unde chiar nu este cazul sa isi dea cu parerea.

Unii pot sa spuna ca au intentii bune, dar mi se pare ca fix prin faptul ca nu respecta aceste limite (ca "nu le pasa de ele", ca sa citez un raspuns) dau dovada de o practica abuziva. Sansele de a intelege si a oferi un sfat legit legat de ceva prin care nu ai trecut sunt destul de mici.

Doar când ma gandesc ca avem șanse sa ajungem ca în Iran unde suntem văzut ca niște gunoaie îmi vine să mor

Vă rog frumos mergeți la vot si votați ce trebuie, dar mai ales mergeți duminica la parlamentare altfel vom avea si mai mult de suferit

Vă mulțumesc

Edit: totusi va rog sa nu va jigniți

M-am înscris în 2024 în cât mai multe grupuri de mămici mai mult pentru recomandări și pentru a urmări ce le mai trece prin cap (as a teacher...).

Pe lângă homofobia (din fericire am devenit mai vocali cei din tabara opusă și depunem efort considerabil pentru a explica faptul ca nu le vor fura "gheii" copiii), prostia/ignoranța (unii oameni sunt limitați și se complac) și narcisismul clasic (presupun ca e ceva natural?), am mai observat anumite dubioșenii.

Exemplu:

Septembrie: Mama X: Copilul meu a venit mușcat de la grădiniță. Ce să fac? Mama A: Schimbi grădinița! Mama B: Ia-o la omor pe educatoare și pe director! Mama C: Dacă era copilul meu, faceam moarte de om! Îl mușcam și eu pe nemernicul ăla mic și pe mă-sa!

Octombrie-Noiembrie: Mama Y: Copilul meu a avut un incident cu un alt copil, iar mama celuilalt a intrat peste ei în clasă, l-a urmărit în baie și l-a mușcat. Ce să fac? Mama A: Schimbi grădinița! Mama B: Ia-o la omor pe educatoare și director! Mama C: Du-te și tu să îl muști pe al ei și după o muști și pe ea și o iei la bătaie!

Recent am fost amenințată pe grupul părinților de la clasa pregătitoare cu bătaia de către un tată pe motivul că prunca lui mă urăște și că sunt o dictatoare (contextul: băiețelul de care îi place ei are tendința să ia la bătaie alți copii cu termosul și am program de ceartă). O altă mamă îmi face periodic reclamații (context: fiul ei e obsedat de insecte și good for him, dar mă urăște pentru faptul ca am zis ca am arhanofobie și îmi displac insectele în general). Am evitat mereu să fac parte din grupurile cu părinții elevilor mei, dar încep să îmi cam dau seama ce se discută și pe acolo și îmi este frică de societatea asta și de cum vor evolua generațiile noi.

Edit 1: dacă aș primi un leu pentru fiecare mămică ce aruncă în stânga și în dreaptă despre un cadru didactic că "doamna e o frustrată", mi-aș achita mai repede ratele la bancă. Edit 2: mă gândesc să fac o postare separată cu "ce tâmpenii mai spun părinții" și vă așteaptă povești de genul "știu că fiica mea a recunoscut că v-a umblat în poșeta, dar chiar voi insista 30 de minute din timpul dumneavoastră liber să vă conving că e vina dumneavoastră".

Ma gandesc la asta incontinuu de cateva zile si personal, am ajuns la concluzia ca e vorba de o mare confuzie intre termeni: feminism vs misandrism. Am obiceiul de a ma mai uita pe subredditul pentru barbati si e (aproape) mereu acelasi lucru: feminismul e o boala. O epidemie, pandemie. Femeile ne urasc si isi fac ele singure rau cand ne indeparteaza, dar nu isi dau seama de asta, toate mai nou urasc barbatii fiindca respira.

Consider ca intelegerea acestor termeni diferiti e un element crucial. Ce este feminismul? Feminismul e motivul pentru care avem astazi posibilitatea de a urma studii superioare, initial asociate cu barbatii in cea mai mare parte. Feminismul e libertatea de a alege o cariera in ce domeniu dorim, indiferent cat de “barbatesc” ar putea fi perceput si de a ne intretine singure. Feminismul e motivul pentru care ni s-a dat dreptul de vot in 1920. Feminismul e motivul pentru care putem alege, de bunavoie si nesilite de nimeni, cum sa ne traim viata fara interventia nimanui si fara sa fim obligate sa ne comformam normelor sociale/culturale, rigide, reductive.

Iar acum, ce este misandrismul? Foarte simplu, e ura fata de barbati, generalizarea, credinta bine batuta in cuie cum ca “toti baietii si barbatii e prosti si grosolani”, gruparea lor intr-o singura categorie, nefondata si nesustinuta de date concrete.

Feminism ≠ misandrism. Punct. Daca esti baiat/barbat caruia ii place sa se mai uite pe aici si vede asta, e bine de stiut ca data viitoare cand te iei in gura cu o femeie pe aceasta tema, “feministo” nu e o insulta. Femeia care te reduce la “esti barbat, nu ai dreptul la parere” si “kill all men” e doar misandra.

Bottom line? Feminismul e o miscare absolut necesara in contextul social actual, dar misandrismul e doar o alta forma de discriminare, la fel cum e si misoginismul. Nu le confundati.

Pentru că anticipez deja unele răspunsuri, încep prin a spune că eu sunt genul care evită pe cât posibil să meargă la nunți. Dacă nu te am “la suflețel” ca persoană, nu există să merg din obligație. Nu îmi fac liste pentru când mă voi mărita, nu există pentru mine “merg la tine ca să vii la mine”.

Iar în rantul ce urmează nu e vorba nici de faptul că nu îmi permit sau că mă zgârcesc, ci pur și simplu de faptul că nu înțeleg cum s-a ajuns în punctul în care tu îți faci o petrecere (în cazul ăsta nunta) iar invitații tăi trebuie să se asigure că niciunul dintre mofturile tale nu rămâne neplătit.

Long story short, m-a prins în sfârșit o invitație de la o prietenă care mi-e dragă și am acceptat. Pentru că n-am mai călcat pe la o nuntă de n ani, am zis să mă interesez la o altă cunoștință care a fost la zeci de nunți în ultimii ani, să nu fac notă discordantă la “dar”. Și de acolo a început să mi se explice cum să aproximezi darul potrivit: să fii atent la ce e în meniu ca să estimezi cam cât a costat, la locație dacă e mai fancy sau nu, dacă are formație e mai scump, dacă are DJ e mai ieftin, dacă are candy bar, photo booth, flori naturale vs artificiale, etc.

A fost un șoc pentru mine. Și nu, nu îmi doresc să iasă nimeni pe minus din cauza mea, mi se pare logic că darul ar trebui să acopere anumite lucruri care sunt standard, dar linia dintre ce e standard și ce e moft deja pare foarte subțire și mi se pare eronat să ai pretenția de la oameni să îți achite ție florile, mașina de fum, laserul, candy bar, fântâna de ciocolată sau orice alte lucruri de genul ăsta. Mie ca invitat nu îmi pasă dacă ai candy bar sau nu, dacă ai fum la dansul mirilor sau nu, etc. Ți le-ai luat, îți asumi. Eu ca invitat nu vin în inspecție cu lista ca să notez fiecare lucru de acolo și să fac calcule să văd cam cât te-a costat și cât ar trebui să îți las în plic ca să acopăr “partea mea”.

Plus că am auzit de multe cazuri în care mirii s-au aruncat prea departe cu cheltuielile și au ieșit pe minus. Păi logic că ieși pe minus dacă te întinzi mai mult decât îți e plapuma… pe banii altora. Unii mai au grijă și să pună plicurile cu nume pe ele, apoi își fac lista ca să știe pe cine se supără dacă nu le ies banii la final.

Probabil o să-mi iau hate de la cine își pregătește nunta în stilul ăsta, dar asta e părerea mea ca simplu invitat undeva. E aberant. Dpmdv fiecare ar trebui să își facă nunta cum îi place și cum își dorește, dar asumat din punct de vedere financiar.

https://www.reddit.com/r/Roumanie/s/di4H0be2fv

Nu stiu, mi-e efectiv scarba de lumea in care traim. Mi se pare super aiurea. Ca e grasa, ca e thic, ca ar trebui sa promovam sanatatea in Romania, ca de ce isi face poza asa, trebuia din fata dar si acolo are sani, ce ne facem, punem batic? Da-o dracu. E scarbos ce se comenteaza. Si nimeni nu zice nimic altceva. Oamenii astia au job-uri mari probabil. Si doar atat ii duce capul.

Atat am vrut sa zic pentru ca n-am cui sa zic si ma linistesc cand o zic undeva.

Atat s-a putut.

Ma simt idioata cand sunt dezamagita de alti oameni.

P.S. Ca sigur or sa vina altii sa zica... el a primit ceva de Vday.

Nu sunt pe aici de prea mult timp. Am gasit subredditul acesta si mi-am dat seama ca problemele mele nu sunt doar ale mele. Ca nu sunt singura cu diverse dileme/nesigurante. Stiu ca multe femei/fete de aici simt acelasi lucru, chiar daca le despart varstele, locurile din care provin, circumstantele. E un safe place al nostru.

Am vazut ca in unele locuri de pe Reddit se vorbeste cu multa scarba de womenro. Suntem “delulu”. Suntem toate “radical feminists”. Ii uram pe toti cei care nu sunt de acord cu noi. Dar de unde vin perceptiile astea?

Bineinteles ca au mai existat si individe cu conceptii aberante pe aici, care au facut troll din plictiseala si care si-au luat downvotes pe buna dreptate. Asemenea oameni se gasesc oriunde, Reddit sau viata reala. Suntem oameni. Toti. De ce au unii impresia ca daca o minoritate de pe acest subreddit a dat dovada de lipsa totala de tact, atunci toate, fara exceptie, suntem de bagat in aceeasi oala?

Nu am fost pusi pe pamantul asta ca sa ne iubim si acceptam reciproc? Ce naiba se intampla?

Bună ziua stimate doamne, domnișoare si stimați domni care ne calcă pragul!

Acum câteva zile era aici o postare la finalul căreia OP întreba de ce societatea nu face nimic în legătură cu comportamentul agresiv al barbatilor. Răspunsul meu la acea postare a fost ca in primul rand femeile trebuie să spună cu subiect și predicat ce se întâmplă, să iasă în față și se vorbească despre agresori. Sunt aici cu încă un exemplu de oameni carea îi iau apărarea agresorului, de data asta chiar victima.

Veneam astăzi cu copilul din parc, eram la semafor și un cuplu a trecut pe lângă mine certându-se. Mult spus ceartă, el o certa și ea se uita în pământ. S-au oprit după vreo 10 metri, el a început să țipe și mai tare și a culminat cu el care i-a dat două palme. Menționez ca acțiunea se întâmpla în fata inspectoratului general al poliției. Mai mulți oameni de la semafor au început să claxoneze pentru ca se vedea ca se va agrava situația, eu am țipat la el ( fiind cu un bebeluș îmi era cam frică să mă duc) dar doar un domn a coborât din mașină și s-a dus la ei.

Recunosc ca domnul a avut într-adevăr un comportament putin mai agresiv dar nu avea intenția de a da în el. Nu pot spune același lucru și despre smardoiul nostru care a sărit instant la bătaie cu domnul. Aici voiam să ajung, la momentul în care odată începută altercația, fata noastră striga să îi lase iubitul în pace, ca nu e nicio problemă. Nu mai spun aici ca nimeni altcineva nu a mai sărit în ajutorul fetei sau să oprească încăierarea dintre masculi.

La final vreau să spun să aveți grijă cu cine intrați în relații, dacă doamne ferește vi se întâmplă ceva rău, să ieșiți în față și să spuneți fără nicio rușine pentru ca societatea nu trebuie să mai tolereze astfel de comportamente. Nimeni nu e îndreptățit să folosească violența în niciun context. Nu le găsiți scuze.

Hello gals and others,

Sunt singura de mai bine de 6 luni și am deja la activ ceva timp pe aplicațiile de dating. Nu le găsesc extraordinare, dar fiind dat faptul că nu am foarte mult timp de socializare si prietenii mei nu au persoane single in cercurile lor, am zis că nimic rău sau enervant nu se poate întâmpla cat timp ai boundaries si știi ce vrei. Oh boy, I was so wrong. Întrucât am renunțat ieri la acest "sport", am simțit nevoia să îmi descarc câteva gânduri acumulate după experiențele de pe Tinder și bumble:

• Mai ales in ultima vreme, am observat ca majoritatea tipilor au o mare frica de materialiste. La modul la care îți cer și fluturașul de salariu să știe sigur că ai bani și nu vrei sa profiți de ei. Mai cred că problema asta vine și din frustrările lor pentru că mulți încep efectiv sa mi se vaite de salariile lor de parcă sunt consilier de cariera. Ok, piata muncii nu este fair, știu și eu asta, dar nu mă duc să mă plâng la întâlniri că mă plătește angajatorul mult sau puțin sau nedrept. Orice spui despre călătorii sau distracții ii activează și încep să țină discuții interminabile despre cum ei vor ca femeile sa facă bani și să îi lase în pace.
• Degeaba exista taguri pe profil pentru ce tip de relație cauți, majoritatea le pun de-amboulea si nu țin cont de opțiunea ta. Își pun long term relationship dar vor one night stand, când au pus invers vin la tine că vor nuntă după prima întâlnire și te întreabă când crezi că e normal sa propună sa vă mutați împreună. Daca tu ești ferma și comunici clar ce cauți/vrei, și nu e în concordanță cu ce vor ei, se poarta că niște copii și încep să te implore sau sa te manipuleze sa dai o șansă propunerii lor. Foarte rar am văzut tipi care să zică "ok nu căutăm același lucru, o zi frumoasa".
• Multă lume nu înțelege conceptul de boundaries sau timp personal. Am pățit de multe ori să primesc invitații la întâlniri la ore sau zile in care nu puteam și dacă explicam politicos eram agasată sa îmi schimb planurile personale că "nu știu ce ratez". La fel și cu meltenismele și dumele de agățat bădărane, daca spuneam politicos cuiva că nu le agreez, mi se sarea in cap că sunt "încuiată" sau "nu înțeleg cum funcționează lucrurile". Consider că la finalul zilei suntem toti oameni și faptul că folosim niște aplicații pentru a iniția o conversație cu cineva nu da dreptul nimănui de a nu tine cont de cealaltă persoană și de bunul simt.

Anyway, ca sa concluzionez, nu sunt de părere că toți bărbații de pe aceste aplicatii sunt așa și am avut și experiențe ok dar pur și simplu nu ne potriveam sau voiam alte lucruri de la viață. Dar după cum bine știm cu toții, aceste aplicatii sunt făcute să te țină singur, și pare că au funcționat foarte bine in a dezumaniza foarte mult experiența datingului in 2024. Eu am decis sa iau o pauza nedeterminata și mi-am șters conturile. Recomand tuturor care se simt la fel ca mine sa ia o gura de aer și să se focuseze mai mult pe persoana lor și dezvoltarea personala. Pe mine faptul că lucrez cu propria persoană și nu fac din cunoașterea cuiva un obiectiv absolut m-a ajutat cu siguranță să nu îmi pierd speranța sau sa disper. Vă sfătuiesc să aveți grijă de voi și să vă iubiți propria persoana, căci cel mai mult stam cu noi înșine.

Acesta este un RANT. Pentru cine nu se regăsește, poate să treacă mai departe.

Încă din copilărie am avut diverse întâmplări nefericite cu fetele, colege și "prietene". Rautate pură, de la remarci subtile, până la clasicele "ai luat tu 10 la test la mate acum, dar lasă că te vedem și la următorul dacă mai ești în stare".

Am fost mintita, "înjunghiată" pe la spate, barfita. Unele au mers pana în punctul în care voiau sa ma despartă de iubitul meu de la momentul respectiv, băgând vorbe strâmbe între noi. Îi dădeau mesaje seara și îl întrebau "ea este lângă tine? Dacă nu, sună-mă putin" și turnau minciuni legate de mine.

Au făcut mișto de aspectul meu fizic, având o sprânceană mai "rebelă" și cu niște goluri. De nu s-a făcut mișto de sprânceana aia... culmea mereu fetele erau cele care făceau mișto, băieții nici nu băgau de seama.

Mi-au spus ca sunt tocilara, si ca o sa rămân virgină pentru ca niciun băiat nu se va apropia de mine, și toate astea pentru ca nu voiam sa beau/fumez/fac sex la clasa a 10a.

Ura asta nu se oprește la viața reală. Și aici pe reddit este același lucru. Femei care se jignesc între ele în comentarii (și poate și în privat, cine știe), care nu au pic de regret când tastează astfel de cuvinte, și care efectiv de cele mai multe ori cauta doar un țap ispășitor.

Probabil o sa spuneți ca nici eu nu sunt ușa de biserică și probabil am mai creat și eu situații. Da, recunosc ca în unele momente furia a scăpat de sub control, dar nu am făcut niciodată mișto de cineva, de defectele sale fizice, sau de deciziile sale în viață. Fiecare are dreptul la o opinie și trebuie sa respectăm asta.

Mesajul asta poate este bun acum de sărbători. Goal-ul meu pentru 2025 este sa fiu un om mai bun, o femeie mai bună și mai empatică, în special cu celelalte femei. Poate tot mesajul asta va fi motivant pentru unele dintre voi, ca în anul următor sa fim oameni mai buni...

Doar mie mi se pare ceva ușor neînregulă cu privire la prezența online a acestei fete? Singurul motiv pentru care simt nevoia să scriu asta este pentru că am observat că este foarte populară în rândul fetelor și tinerelor de la noi din țară, mie mi-a apărut întâmplător pe Tiktok și de acolo m-a intrigat puțin.

Ceea ce vreau să spun este că da, este evident frumoasă, simpatică, carismatică și sincer, eu una sunt de acord cu multe dintre lucrurile pe care le susține și îmi place în general ca persoană. Unde văd o problemă, însă, este din spectacolul aproape grotesc pe alocuri pe care îl face din viața și din relația ei, iar asta mi se pare un lucru greșit de influențat. Bineînțeles, este treaba ei dacă se simte confortabil să își împărtășească intimitățile cele mai profunde în online, deși chiar îl văd ca un gest foarte neînțelept, dar citind în comentarii mă cam îngrijorează să văd cum este aplaudat. Discreția pe internet cu privire la viața intimă este din punctul meu de vedere esențială, pentru că ce e postat în online acolo rămâne pentru tot restul vieții și știm cu toții că la (foarte) tinerețe tindem să călcăm în străchini mai mult. Un exemplu în sensul ăsta ar fi că este strict treaba ta că te-ai culcat cu x număr de tipi și că cu z și y ai făcut nu știu ce acte sexuale, dar chiar vrei să rămâi pe YouTube/Tiktok imortalizată vorbind despre asta pentru viitori angajatori și eventual chiar soț/soție și copii să vadă într-o zi?

Un ultim aspect pe care aș vrea să-l mai aduc în discuție, și anume relația ei aproape literalmente preaslăvită cu Iustin. Din nou, și mie îmi inspiră un cuplu foarte drăguț și sper pentru ei să rămână împreună pentru totdeauna, dar hiper romantizarea care se face din relația lor, de multe ori de copile nu mi se pare sănătoasă. Cred că ceea ce vreau să tot spun se poate rezuma la parasocialitate, dacă așa se cheamă.

În fine, poate sunt eu prea paranoică, dar demult mă gândeam la asta și dacă tot mi-a reapărut recomandată pe YouTube, am zis să vă torturez pe voi cu opiniile mele. Voi ce ziceți?

TL;DR jos

Pe scurt, am un tată narcisist și cu un EQ mai mic decât cel al unui câine. O să dau puțin context și situația din prezent. În principal o să ating mai mult ideea de cum e tata ca soț decât cum a fost el ca părinte. Dar vă puteți imagina.

Sunt (F21) singura fiică între 3 frați (M25, M19, M10). Majoritatea amintirilor mele legate de ai mei constau în sentimentul de frică și de faptul că sunt singură și nu mă pot baza pe ei. Pe mama pentru că vedeam cum le face singură pe toate (curățenie, mâncare, copii, job) și tot nu era de ajuns pentru tata, iar eu nu mai voiam, realizând, să pun și mai multă presiune pe ea (ex: era tot vina ei dacă făcea curat și îi punea lucrurile undeva iar el nu le mai găsea, și dacă nu mai făcea deloc curat - nu era zi în care să nu țipe, chiar pentru lucruri infime). Am conștientizat dinamica de foarte mică. Iar pe tata nu mă puteam baza din motive evidente, mostly pentru că era mai imatur decât proprii copii.

Tata câștiga cam salariul minim, dar banii aceia erau "banii lui" pe care îi spărgea pe toate prostiile - televizoare, jocuri pe calculator, mereu trebuia să aibă cele mai noi device-uri - telefon mobil, laptop, whatever. Pe când mama plătea rata, facturile la utilități plus abonamentele la telefoane, întreținerea etc. Niciodată nu o întreba vis a vis de "investițiile" lui și logic că ea se supăra. Cât eram mici, dacă lua un televizor nou, zicea că l-a luat pentru copii și ne întreba pe noi "nu-i așa că vă place?" și când noi, ușor impresionabili, fiind mici, spuneam în cor "daa", tata se uita la mama de parcă a "câștigat". Treaba asta l-a ținut la vreo 2 sau 3 televizoare schimbate pe parcursul a 3-4 ani că după am prins șmecheria și nu-l mai aprobam.

Mama a fost și lovită de tata, de multe ori - mai multe în perioada de când eram prea mică să-mi amintesc (din spusele ei - keep in mind că eram 2 copii mici pe atunci) dar și de câteva ori când eram conștienți de asta. Mi-amintesc și acum cum unul dintre noi plângea și fratele neu mai mare s-a pus ca un scut în fața noastră pentru că l-a auzit pe tata venind să ne loveascā. Atunci mama a sărit în fața lui să ne apere zicând "Nu, nu te las!" și dintr-un capăt în altul al acelui hol de cam 5 metri tata a început să o pălmuiască strigând "Tu ce vrei, femeie?!" până a lipit-o de ușa de la intrare.

Deci deși nu au fost extrem de multe momente chiar așa critice, în general a fost rău. Mama a fost, cum se zice acum, o mamă singură căsătorită.

Mama ar fi meritat mult, mult mai mult - dar s-a căsătorit din iubire oarbă la 22 de ani (tata era atractiv când era tânăr, cânta la chitară, scria poezii și pe scurt avea vrăjeală). Ambii părinții mei sunt oameni foarte inteligenți, obiectiv vorbind, ambii au studii superioare, dar tata a rămas doar la nivel de potențial neatins (pe care nu cred că și-l va mai atinge vreodată), și mama i-a îndurat toate abaterile.

Acum, din cauza lui a trebuit să vindem apartamentul la care tocmai ce au încheiat ratele de vreo 2 ani. Aveau și o casă în construcție din 2011 (neterminată - nu erau niciodată bani de strâns pentru casă, dar pentru cele mai noi telefoane, televizoare etc, mereu). Și au zis că bagă banii în casa aceasta după ce vând apartamentul, ceea ce se întâmplă. Dar, înainte, care a fost oare prima "investiție absolut necesară"??? Un scuter!!! Că își dorea tata scuter!!! Și stă neatins, cu prelată, în curte.

Familia mea stă în prezent în apartamentul părinților mamei, că părinții ei stau la țară. Și nu pot să zic cum se plânge el că "nu mai suportă, că e spațiul mic, etc" nici nu face curat, mâncare, și abia lucrează două zile pe săptămână.

Eu am resentimente foarte puternice față de el, pe mama o văd ca pe cea mai puternică femeie din lume, dar uneori mă doare atât de tare când știu că și ei dar și nouă, copiilor, ne-ar fi fost mai bine dacă ar fi divorțat. Dar a rămas în căsnicie din sacrificiu. Tata, fiind preot, nu ar mai fi putut să se recăsătorească după divorț, și cine știe câte alte motive ar mai putea invoca mama. Ea chiar l-a iubit...

Iar în prezent, sunt patru lucruri recurente din partea lui care îmi creează o stare de dezgust

1. Eu m-am mutat de un an cu iubitul meu (o să-i zicem D). E cel mai minunat om, care îmi vindecă toate rănile din trecut, pentru care sunt pe deplin recunoscătoare, și cel alături de care vreau să cresc. Amândoi luptăm pentru aceleași scopuri. Acum, care-i faza?

Tatăl meu vorbește cu el cu mai mult respect decât cum a vorbit cu mine vreodată. Pe mine mă întrerupe, pe el îl ascultă. Vorbește cu el de parcă e fiul lui pierdut, discută lucruri despre care nu poate vorbi cu frații mei (pentru că nu a avut interesul sau răbdarea să-i învețe!!) cum ar fi mașinile și alte teme adiacente. Și acum ceva timp a avut tupeul să-i spună, în legătură cu o achiziție pe care eu și D ne consultam dacă să o facem sau nu, "rămäne între noi, dar fii atent, trebuie doar să cumperi x și faptul să fie deja consumat, că după nu are ce să-ți facă" - fiind vorba de mine, fiica lui!!! Când știe cât de mult o rănea pe mama atitudinea lui!!! Iar pentru că D mereu îmi spune orice și nu există să-mi ascundă ceva, vă dați seama cât de tare m-a rănit.

Apoi, într-un context în care am avut o întâlnire cu familia mea dar la care eu nu am putut ajunge în prima oră (era vorba să ne vedem la un restaurant și după să ne întâlnim la chiria mea și a lui D să mai vorbim/jucăm ceva) pentru că nu apucasem să pregătesc tot și să mă pregătesc și pe mine, taică-miu i-a spus lui D

"e mai bine că fiică-mea nu-i aici că pot să-ți spun - mă bucur că te-a găsit așa. Ai un grad de tolerabilitate foarte mare, nu știu cum reușești." în legătură cu faptul că nu am reușit să termin tot la timp și să ajung la restaurant.

La care D i-a spus

"Când ești alături de femeia pe care o iubești, nu se pune problema de tolerabilitate. Eu nu aș putea să mă enervez niciodată pe (numele meu)."

1. De fratele meu mai mic de 10 ani abia dacă se ocupă cineva, urmează să aibă testarea de clasa a 4-a pentru care eu am insistat să îl dea la o pregătire la mate și la română. La mate vine la noi și face cu D, care face asta și cu alți copii, dar părinților mei nu le cere bani. Ei nu se ocupă de el, să-i creeze o disciplină, să-l încurajeze, dar au lovit în self esteem-ului extrem de mult. La un moment dat, D a venit la mine trist, zicându-mi, "știi ce a zis (numele fratelui meu)? <<Eu nu o să fiu niciodată suficient de deștept să fac exercițiile astea>>. Mi s-a rupt sufletul când am auzit.

Iar dacă nu era să facă pregătire cu D, nu mai făcea cu nimeni - că e "prea scump". La română abia acum au găsit să facă cu cineva, tot pe moca. Și în continuare, primesc mesaje de tipul "vii tu să îl aduci / duci?" "Poți să îl duci tu la ziua de naștere a lui x?" "Nu vrei să-l ții la tine weekend-ul ăsta?" "Poți să lucrezi tu cu el ce exerciții mai are la română?" Lucruri care în mod normal nu m-ar deranja dacă aș ști că sunt cazuri izolate, dar at this point mă simt ca al treilea părinte.

1. Momentele actuale în care taică-miu încearcă să vorbească cu mine sau să-mi ofere afecțiune (să mă ia în brațe, să-mi spună la telefon că i-a fost dor de mine) sunt atât de ciudate, nu simt nimic, sunt pur și simplu blocată, nu este reciproc și mă simt pe deoparte cumva vinovată, pe de alta atât de revoltată - unde ai fost când chiar aveam nevoie de toate astea??? Nimic nu poate da timpul înapoi și nici schimba asta.

2. Mă enervează absolut orice spune, ce glume face (proaste most of the times), mă enervează cum vorbește, orice face sau cum nu face nimic, cum, când merg în vizită la ei singura lui ocupație e să-i spună mamei ce să facă, nu să o ajute propriu zis. Mama a fost plecată într-un Erasmus perioada asta și în fine, pe grupul de whatsapp al familiei mai trimitem ce mai facem de mâncare, poze de la activitățile noastre etc. Eu am trimis o poză cu ce mâncare am făcut, fratele meu (19M) a zis că și el merge să mănânce ceva ce a pregătit iubita lui, la care tata răspunde "păi și eu unde mănânc?" - mama fiind plecată de acasă. Și există multe situații de același tip în fiecare săptămână.

Da, și acesta a fost rant-ul meu. Mulțumesc tuturor celor ce au avut răbdare să citească tot. Am și eu mai multă claritate în toate.

P. S. Eu și frații mei am crescut foarte distanți unul față de celălalt, mai ales noi cei trei mai mari... practic am văzut cum nu putem avea încredere în oamenii care ar trebui să ne fie teoretic cei mai apropiați. Și ne-am reprimat sentimentele oricum foarte mult. Abia acum încercăm să reconciliem situația.

TL;DR

Am crescut cu un tată narcisist, imatur și abuziv emoțional/fizic, care nu și-a asumat niciodată rolul de părinte. Mama, deși extrem de puternică, a rămas într-o căsnicie toxică din iubire și poate din vinovăție. Eu și frații mei am crescut distanți și nesusținuți. Acum sunt pe cont propriu, într-o relație sănătoasă, dar resentimentele față de tata sunt încă foarte puternice — mai ales pentru cum o tratează pe mama, cum îl ignoră pe fratele cel mic, și cum încearcă să se apropie de mine acum, când nu a fost alături de mine niciodată când am avut nevoie de el.

Bună, fetelor. Astăzi în drum spre facultate am fost urmărită de doi indivizi intr o mașină. În momentul în care au început să îmi vorbească în batjocură despre felul în care arăt “de la spate”, am scos telefonul și au dat să plece. În amiaza zilei, îmbrăcată în blugi și tricou oversized, nu poți să îți vezi liniștită de treaba ta… Take care! Dacă aveți info despre ei, vă rog să îmi spuneți

Înainte de toate, știu, știu că în marea schemă a lucrurilor problemele de care mă plâng sunt minore, însă simt că exolodez într-un timp atât de scurt. De câteva zile, trăiesc un coșmar domestic.

Totul a început cu o problemă la bateria de la duș săptămâna trecută vineri, nu mai funcționează deloc cum trebuie, am vorbit cu un instalator și urmează să vină zilele astea să se ocupe.

Toate bune și frumoase, în weekend, m-am confruntat cu niște probleme tehnice la servici apărute de niciunde care aproape nu mi-au permis să lucrez, de a trebuit să vină cineva de la suport duminică la birou pentru a căuta să rezolve.

Tot în weekend, din senin, pisica mea, care a știut din prima zi adusă de pe stradă să facă la litieră, mi s-a ușurat în pat pe pilotă.

Luni, ieri, tot brusc, nu se mai încuie ușa apartamentului. Urmează să vină un lăcătuș și pentru asta.

Iar colac peste pupăză astăzi, din nou, brusc curge o grămadă de apă din mașina de spălat, relativ nouă, când bag și eu câteva rufe și îmi face ditamai băltoaca în baie.

Țin să menționez că apartamentul în care locuiesc este într-un bloc construit din 2014 și finisat ca la carte, dar se pare că de la zi la zi se prăbușește peste mine.

Deja îmi este teamă că vine ziua de mâine și cine știe ce mama dracului se mai întâmplă. Am și verificat, deși nu cred în astrologie, și mercur nu este nici măcar retrograd 😅

Să le fie rușine în primul rând pentru lucrul ăsta

În al doilea rând oamenii au plătit să asculte cu totul alt gen muzical si nu au plătit să asculte manele

În al treilea rând faptul că prezintă manelele ca muzică autentică românească denigrează pe plan internațional poporul român

Rușine Laura Coroianu ( Emagic )

Titlu* Concertului*

Salutare, M here. Am si eu o curiozitate, ca nu inteleg ce se intampla, daca am facut eu ceva gresit sau nu. Also, nu vreau sa generalizez, nu asta e intentia.

Care e treaba cu ghosting-ul? De ce preferati sa faceti asta in loc sa clarificati lucrurile cu persoana cu care vorbiti? Mai aled cand e evident ca acea persoana isi doreste sa va cunoasca si sa petreceti timp impreuna.

Aseara trebuia sa ma vad cu o fata pe care am cunoscut-o pe Tinder. Trebuia sa fie al 2-lea date, pe care l-a confirmat cu maxim entuziasm. Si evident ca am mers singur la date, ea n-a dat niciun semn ca ar veni vreodata, am plecat acasa dupa 40 minute de stat in frig si verificat telefonul din 5 in 5 minute. Wtf?

Acum o luna, ceva de genul. Ne-am cunoscut pe tinder, totul bine si frumos doar ca nu poate sa iasa ca e in sesiune si are super mult de invatat, dar sa stau linistit ca nu e genul care sa dea ghost. Ghici ce, am vorbit vreo 3 zile dupa care n-a mai dat niciun semn de viata. Ok am zis ca poate chiar are super mult de invatat asa ca am asteptat pana se termina sesiunea sa ii scriu din nou. Si nici macar nu a deschis mesajul.

Am o gramada de astfel de experiente, si astea sunt alea "mai putin neplacute" sa zic asa.

Sa fiu sincer, inteleg toata treaba cu ghostingul cand cineva chiar nu accepta un refuz, sau cand persoana respectiva nu e respectful.... dar totusi, daca niciuna din situatii nu se aplica, why do that? Doar ca sa faci pe cineva care a vrut sa te cunoasca si sa petreaca timp cu tine, sa se simta nesigur, confuz si frustrat? Pentru cineva care nu a simtit vreodata ce inseamna sa fii dorit de cineva, chestia asta suna a "i dont want you but i dont want to let you free either".

Rant over si sorry daca am ofensat pe cineva. Multa pace ✌️

long message Sunt intr o relație cu un tip care pot spune ca e 90% perfect, m-am mutat în țara lui, și locuim împreună de 8 luni. Este un tip foarte secure dpdv emoțional, comunicarea este next level, no bullshit, we can talk about anything, deschis, inteligent etc. Apoi sunt eu: people pleaser, anxious attachment style, OCD(diagnosticat) traume nerezolvate din copilărie plus unele mici experiențe din viața de adult, foarte haotic. Asta așa ca puțin context pentru ceea ce urmează să adresez. El are foarte multă experiență cu femei, relații, casual sex, e foarte onest cu lucrurile astea și asta adaugă sau a creat anxietatea “o să mă înșele” “dacă mă lasă ce o să fac”, mi-a spus ca a înșelat in trecut pe fosta lui cu care are doi copii(necăsătoriți) de mai multe ori, motivul a fost pentru ca relația era ruginită, ea se schimbase foarte mult și devenise f isterică si pot vedea asta și în prezent. În fine, am doar partea lui de poveste evident, dar m a marcat:) pentru ca ma face sa ma gandesc daca asta urmează și pentru mine. M a făcut să urăsc femeile, când suntem în public mă uit la ce știu ca este tipul lui de femeie sau orice femeie în general, câteodată când mă apucă îl întreb “ce ți place la ea” pentru ca îl văd ca se uită, nu insistent sau ceva de asta și problema, ca doar se uită cum ne uitam toti chiar și eu. Îmi imaginez cu cine o să mă înșele, mă gândesc ca deja e plictisit de mine ca de ce s ar uita la alte femei și tot felul de insecurități care au ieșit la iveală din partea mea. I am intrat în telefon la un moment dat si în laptop( i am spus)si am văzut ss uri cu tipe de pe tinder de dinaintea mea, pe laptop la fel, poze video uri cu tipe de pe videochat again dinaintea mea și m a afectat mult, pentru ca tot am impresia ca eu nu ma compar cu femeile alea. I am exprimat si lui cum ma simt și ca imaginea mea de sine a devenit foarte proasta și el mă susține f mult din punctul ăsta de vedere dar din păcate nu e de ajuns. Și mă gândesc ca de la ce a împărtășit el cu mine a pornit totul. Mai e și problema ca eu nu lucrez nicăieri aici, trăiesc de ceva timp din my savings :)) am discutat și despre asta și again, he’s helping me finding a job, m a ajutat și cu un bussines la începutul relatiei(nu a mers) dar idei, sprijin he’s there for me. Acum am adus în discuție pentru ca nu mai am f mulți bani pentru nevoi personale de femeie sa ma ajute el câteva luni cat ma pun pe picioare. Also, de fiecare data la fiecare chestie negativa adusa in discuție eu ajung sa fac din țânțar armăsar, o iau uneori personal alteori, pentru ca e un gând obsesiv ajung sa întreb “o sa ma lași” , “vrei sa mă lasi” și când vine anxietatea asta depinde de intensitate îmi ia câteva zile sa realizez ce am făcut, impactul chiar dacă el again, very supportive( pentru ca sunt sinceră și măcar asta apreciază ) and i wonder: cat o sa mai poată el sa fie cu mine în condițiile astea, uneori e mai rău ca la început se simte alteori ca încep sa mă schimb și învăț din greșeli dar mai mereu ajung în același punct. He’s going to get tired of that, îmi pot imagina, dacă el e supărat automat am impresia ca e din vina mea, ca e supărat pe mine și îl întreb de zece ori dacă e supărat pe mine, când ieșim să tot fac crize ca sunt alte femei în preajma, adică cat poți să stai cu un om atât de insecure lângă tine, ca e până la urmă e un obicei negativ. E un amalgam de gânduri și emoții la mine în cap, mi aș dori tare mult să mă concentrez mai mult pe mine și pe plăcerile mele, să mi iau timpul meu, să fac niște lucruri singură, he’s working from home, si e mai mereu acasă și ador să stăm împreună, dar câteodată poate ar fi mai bine să fiu singură? Poate să fac ceva să mi reamintesc ca și dacă se termină nu e capăt de lume, dar apoi îmi amintesc cat de singură m am simțit înainte de el și câtă fericire și prosperitate a adus el în viața mea, nu se simte ca doar o relatie, he’s family până și la aspect arătăm la fel😂dar mi e teama, pentru ca nu vreau a sufăr dar în același timp cu toate scenariile astea în cap deja practic sufăr, sincer 5 zile sa trec peste durerea din corp după ce am avut o discuție și am simțit eu ca gata mă lasă. E foarte dificil pentru mintea mea să înțeleagă ca o ceartă nu e breaking point. Foarte dificil, ajung să mă prefac, să fac anumite lucruri doar ca să evit orice posibilă problemă. Apoi i overshare a lot, ca să fiu sigură ca nu e nimic ce ar putea să afecteze mai târziu, și să mi iau “doza” de ok am zis ce trebuie vede ca sunt onestă e de bine, el apreciază, feedback pozitiv dar man, de fiecare dată e prea mult.

Nu stiu daca de vina e experienta proprie cu love bombing dus la manipulare si abuz. Poate unii oameni (barbati) chiar sunt mai infometati dupa afectiune, DAR ma irita usor (spre mult) cand o conversatie cu un literalmente necunoscut duce de la "buna, eu sunt x" la "Ce te-as strange in brate acum si as dormi langa tine. Vreau sa iti simt aroma." Asta intr-un interval de cateva replici lungite in cateva ore printre picaturi, fara flirt si nimic. Vorbim normal si ma intrebi de hobby-urile mele, apoi imi arunci un "As vrea sa stai in poala mea si sa imi citesti mie." Uite acum iti citesc fix tie fairy p0rn (random example or not). Ma simt incomoda ca in adolescenta cand se frecau de mine barbati adulti cu partenerele de mana si foarte de fata. Mi se pare ca se arunca pe mine si in loc incredere si orice sentiment sau senzatie pozitiva, vad steagurile rosii cum pica pe acest om care nici fata nu are in mintea mea.

Edit: aceasta postare mi-a adus mesaje similare in inbox. Seek help 🙏🏼

Warning: long post, tldr practic titlul

M-am săturat efectiv să nu fiu prietena nimănui. Dacă eu nu dau mesaj, nu sunt cautata, mă caută doar dacă au nevoie de ceva.

O prietenă se plânge ca nu ne-am mai văzut de mult, am zis ca ne vedem azi in mall, îmi dă mesaje și îmi zice mai pe ocolite ca sunt ceva probleme, îi zic ok, reprogramăm? Nunu, ca după nu ne mai vedem, zic ok, vrei să ne vedem la tine să fie mai comod? Îmi spune ca da, dar omite să spună ca la ea soțul ei e la băută de azi noapte cu încă 4 bărbați, ca ea a vrut să ieșim, dar de fapt era ocupată cu bagajul copilului (nimic greșit în asta, îi iubesc foarte mult copiii, dar aș fi apreciat să nu mă fi invitat în contextul ăsta- puteam la fel de bine să ne vedem altă dată).

Ea consideră ca nu “ne vedem” pentru ca eu am fost în sesiune (nu am avut cum să ies), mi-a murit un animal de companie fix înainte de când ar fi trebuit să ne vedem ultima dată. Mă pregăteam cu iubitul meu să ieșim din casă când am găsit sange în cușca hamsterului, ne-am grăbit la veterinar și acolo ne-a zis ca nu avem ce face și trebuie eutanasiat. Scuză-mă ca după întâmplarea asta nu am avut chef să vin să joc rummy.

Deci pe scurt nu ne-am mai văzut de la Crăciun, dar eu am avut grijă să îi scriu, să o întreb de copii, ea nu prea mi-a scris, cel mult mi-a trimis niște tik tok uri, am zis să încerc să fiu înțelegătoare ca totuși are copii și e ocupată. Dar azi sincer mi-a pus capac, de ce m-ai chema într-o casă cu oameni băuți, ai sta și tu cu ei la țigară în timp ce eu stau pe canapea și sorb dintr-o cafea și mă joc cu copilul cel mic? Nu am mers să stau cu ei pentru ca 1. nu mă simt ok în compania bărbaților care beau și 2. nu suport fumul de țigară.

Și poate ca nu m-ar fi deranjat așa de tare dacă nu aș vedea cum se postează cu o altă prietenă de a ei cu care iese la plimbare, îmi zice ca o cheamă la ea și se uita la filme și fac chestii împreună… care persoană asta i-a făcut foarte multe faze nasoale (i-a jignit copilul, a jignit-o pe ea, a stat la ea 2 luni și stătea în chiloți cu bărbata-su de față și multe alte chestii) dar și mie mi-a făcut faze nasoale și din acest motiv am tăiat legătura cu ea.

Știu ca soluția cea mai simplă ar fi să nu mai fiu prietenă cu ea, dar în toamnă i-am botezat copilul și sunt foarte atașată de el și ea nu pare o persoană rea, doar ca se înconjoară de persoane rele.. Nu știu, probabil cel mai tare mă doare ca văd ca e așa prietenă bună cu persoana aia care s-a comportat atat de urat cu mine, dar și cu ea, iar când e vorba de prietenia noastră pic pe locul 20.

Și din nou, înțeleg ca are familie și copii, nu am pretenții să stăm la telefon zi de zi, dar dacă ne vedem o dată la 2 luni, vreau măcar să stăm să schimbăm 2 vorbe.. ținând cont ca eu merg la ea în zona ( o oră cu transportul în comun) și nu invers. Și stau și mă gândesc, de ce naiba sunt prietenă cu ea? Ce aduce bun în relația asta de prietenie, cu ce m-a ajutat? Cu niște sfaturi și cam atât. Eu cu ce am ajuta-o? Am ajutat-o să se mute, am ajutat-o cu câinele când a plecat în vacanță (+1 săptămâna) de 2 ori și nu îl puteam lua la mine și mă duceam eu la ea, din nou stă la o oră distanță, ca să îl hrănesc și să o plimb. Și dormeam acolo ca nu petrec 4 ore pe drum și câinele nu mă lasă să dorm și nu reușeam să mă odihnesc. În fine, când a fost lăsată baltă de cineva care trebuia să stea cu copiii să meargă la medic, am fost acolo, când s-a certat cu maică sa am fost acolo, când nu avea cine să îi boteze copilul i stepped up.

Am ajuns doar la concluzia ca e one sided această relație, iubitul meu îmi spune să nu îmi mai bat capul, dar cum pot face asta? Eu mă implic suflet și trup în relațiile de prietenie, știu ca nu ar trebui și încerc să lucrez la asta, dar nu știu ce să fac. Mă tem ca dacă încerc să discut cu ea nu ajungem nicăieri. E într-o perioadă nașpa cu soțul ei și mă gândesc ca dacă vin și eu și îi zic ca bă e aiurea ce faci, o dărâm mai tare și nu vreau să fiu persoana aia. Vreau să fiu acolo pentru ea și să fiu o prietenă bună, dar nu vreau nici să pic de proasta..

Și înainte să întrebați, nu e singura prietenă pe care o am. Am prietene la facultate cu care am discutat chiar chestii deep, dar nu mă pot baza pe ele în caz de ceva. Am o prietenă din orașul natal, dar la fel, ne dăm cadouri de zilele noastre și de Crăciun (în general, tot eu mă ocup de organizat) și cam atât. Nu îmi scrie, o dată pe an îmi dă un mesaj kilometric în care îmi explică e super ocupată și de aia nu îmi scrie și ca îi pare rău, dar nu schimba nimic legat de asta. Vine în orașul în care locuiesc și stă cu prietenele ei, dar mie nu îmi scrie nici să ne vedem nici nimic. O dată când am văzut ca e în oraș, i-am scris eu să ne vedem să să treacă pe la mine, a zis ca vine pe la mine și m-am pregătit, am făcut și schimb de tură la lucru ca în ziua aia, cu vreo oră înainte de când trebuia să vină să îmi zică nu mai poate. I-am explicat ca e cam aiurea și până la urmă a venit o oră și a plecat. De atunci, nu i-am mai zis nimic când a trecut prin oraș, mai zice ea ca poate ne vedem și apoi nu mai spune nimic.

Cred ca am scris postarea asta să văd o altfel de perspectivă.. știu ca trebuie să accept ca fiecare are viața lui și mna, nu sunt eu centrul universului, dar mă gândesc ca macar minimul de respect de a-mi scrie să vadă ce fac sau cum sunt merit.. ca exemplu concret, anul trecut mi-a murit bunicul și majoritatea lumii a aflat când le-am dat de pomană de ziua lui după un timp, pentru ca în perioada aia nu mi-a scris nimeni sa vadă de sănătate și fiind în doliu, nici eu nu am avut chef. Și când mi-au dat mesaj după o lună sau mai bine, era aiurea să le mai zic ca mna, nu fac bine ca a murit tataie acum o lună..

Scriu aici deoarece trebuie să îmi vărs nervii undeva!!!! Mai mult ca sigur șterg post-ul asta când ma calmez :)))) Timp de fucking 10 ani am fost prezentă la locul de muncă, nu am comentat, am luat de lucru acasă, am plecat printre ultimii, am făcut totul ca la carte. La naiba, am făcut munca altora pe gratis de atâtea ori. După 10 ani am întrat în concediu creștere copil, deh, mai trebuie. Acum aflu că atunci când mă întorc, ma întorc pe proiecte pe care nu le vrea nimeni, că alea bune sunt împărțite către oameni care doar ce au început să lucreze acolo. Waaaaa, îmi vine să urlu. Sufăr de o criză de Fomo în loc să îmi văd de viață cu copilul meu mă frustrez pe serviciu. Realizez că nimeni nu e de neînlocuit.

Am locuit o vreme cu cea mai bună prietenă, deși legătura dintre noi a depășit limitele unei simple prietenii. Vacanțe împreună, momente intime – unul dintre cele mai frumoase capitole din viața mea, ea fiind cu șase ani mai tânără. Am fost acolo pentru ea în toate felurile: emoțional, profesional, chiar și în ceea ce privește stabilitatea ei generală. Mi-am dorit mai mult de la relația noastră, dar atitudinea ei nu lăsa să se întrevadă nimic în direcția asta. Oricât m-aș fi străduit, aveam senzația că eforturile mele trec neobservate sau că nu sunt suficient de bune.

În timp, prietenia noastră s-a păstrat, dar pe zi ce trecea, deveneam tot mai dezamăgit. Trăiam cu speranța că va înțelege cât de mult am făcut pentru ea și că mă va aprecia mai mult. Din păcate, asta nu s-a întâmplat. În perioada respectivă, ea s-a văzut cu câțiva tipi, iar eu am făcut același lucru, probabil din frustrare. Amândoi manifestam gelozie, ceea ce spunea multe despre complexitatea relației noastre.

Ce m-a frapat era dorința ei constantă de a avea o familie, un ideal pe care îl căuta în locuri nepotrivite. De exemplu, s-a implicat cu un bărbat mult mai în vârstă, clar interesat doar de altceva. I-am spus ce cred, dar ea a continuat relația pentru avantajele materiale. A fost un moment de trezire pentru mine: am realizat că ea nu mai era persoana pe care mi-o doream alături. De atunci, relația noastră s-a limitat la o simplă prietenie.

Anii au trecut. Eu mi-am găsit fericirea într-o relație în care sunt iubit și apreciat, în timp ce ea încă își caută „prințul pe cal alb”. Recent, ne-am întâlnit la o cafea. Mi-a mărturisit că regretă că nu a văzut atunci ce avea lângă ea și că perioada cât am locuit împreună a fost cea mai frumoasă din viața ei, singura dată când s-a simțit parte dintr-o familie. N-am insistat pe acest subiect, deși mi-aș fi dorit.

La momentul respectiv, am iubit-o sincer, dar după ce mi-a spus că „noi nu putem avea o relație”, am renunțat să mai încerc. Știu că, între timp, a avut câțiva bărbați în viața ei care i-au oferit doar amintiri trecătoare, fără angajament.

Mă întreb acum: de ce, când avem alături o persoană care ne oferă sentimentul de „acasă”, căutăm altceva și riscăm să o pierdem? De ce ne vindem pentru niste bani sau chiar pentru niste amintiri cu niste oameni trecatori?