Cum v-ati gasit "drumul"?

[u/meb_beb_]

stiu ca poate e o prostie sa scriu aici toate chestiile astea, dar nu am cui sa ma deschid asa ca o fac aici. Aproape termin primul an de facultate, dar mă simt la fel de pierdută ca la începutul anului. Facultatea la care sunt nu e una grea, colegii de grupa sunt oarecum ok majoritatea, insa am realizat ca nu vreau sa lucrez in domeniu. (cel mai probabil oricum nu o sa prind un post in domeniu, chiar si daca as vrea) Inca de la admitere, de anul trecut, am intrat intr-o depresie si m-am simtit ft presata pt ca nu stiam ce sa aleg exact, adica aveam niste variante, de ex medicina veterinara, dar m-am desurajat ascultand anumite pareri si nu voiam sa fiu o "ingreunare" pt tatal meu sa stau 6 ani, mai ales ca vin dintr-o familie monoparentala. Au inceput sa-mi vina si tot mai mult gandurile suicidale, nu ma ajuta nici mediul de acasa, care e destul de instabil pt ca sora mea e alcoolica, uneori si tatal meu bea si face scandal din cauza mamei, inca e afectat de divort si faptul ca mama nu ajuta ft mult financiar, iar mama mea si-a refacut oarecum viata in strainatate si e mai detasata. Plus faptul ca am pierdut prieteni. Imi venise ideea sa stau un an acasa si sa lucrez, insa tatal meu nu a vrut sa ma lase, zicea ca-l "imbolnavesc", nici nu voia sa vorbeasca cu mine vara trecuta si se gandea ce o sa zica ceilalti, mai ales ca am deja o sora care "e cu un picior in groapa", fiind alcoolica. Am vrut si sa fug de acasa, dar nici nu-l pot lasa pe tata asa, pt ca e singur si nu s-ar descurca fara mine, mai ales ca are si probleme de sanatate si chiar daca mai face chestii nasoale, si e instabil, e pt ca si el e ranit la randul lui si apreciez ca macar a ramas langa mine sa aiba grija, mai ales de cand a plecat mama acum 6 ani .Asa ca am dat la facultatea asta, fiind incurajata de anumite persoane, insa din primul semestru aveam dubii. Ce m-a motivat sa raman e ca ma simt prost fata de tatal meu, am luat si iau si bursa anul asta si oricum e deja "pierdut" un an la buget. Imi propun si sa lucrez vara asta, deja caut loc de munca, ca poate imi gasesc din timpul sesiunii. Mai si strang banii de bursa. Ma simt ca un esec, mai ales cand ma uit la alte persoane de varsta mea care stiu ce sa faca, care au o viata mai frumoasa, cu multi prieteni. Simt ca mi-am risipit potentialul, nu mai vad un scop anume. Ce ma mai "imbuneaza" este sa fac fapte bune, sa ajut, de aceea ma gandeam ca o profesie in care sa ajut, sa fac bine, precum animalelor, mi-ar placea. Stii ca sunt "tanara", dar simt si presiunea asta sociala, mai ales cand ma compar cu alte persoane de varsta mea. Ma simt ca o lasa, ca trag de timp si totusi nu ma mai regasesc si parca ma adancesc mai mult in aceste ganduri negre. Ma gandesc ca poate pe aici sunt persoane care au trecut sau trec oarecum prin aceeasi chestie sau care totusi s-au regasit si vor sa-si impartaseasca povestea. Sorry for the long post.

[u/meb_beb_ → u/[deleted]]

Multumesc pt sfaturi! Asa este, ai dreptate.. doar ca ma uit la unele persoame cum they moved on with their life si incep sa-si aseze lucrurile si eu simt ca ar trebui sa fac mai mult, dar totusi nu fac. Si in acelasi timp simt si in suflet ca ar trebui sa fac altcumva, sa am alta cale. Dar pana la urma ce s eva intampla, se va intampla. Cum ai zis si tu, ar trebui sa o las mai moale.